DRAGNEA și-a ANIVERSAT trei ani la conducerea PSD, alături de Shhaideh, Stănescu și Teodorovici. Membrii partidului: Liderul ne-a dus la cele mai spectaculoase VICTORII

DRAGNEA și-a ANIVERSAT trei ani la conducerea PSD, alături de Shhaideh, Stănescu și Teodorovici. Membrii partidului: Liderul ne-a dus la cele mai spectaculoase VICTORII
Publicat: 12/10/2018, 12:08

Liviu Dragnea și-a început ziua de joi la Camera Deputaților, printr-o discuție cu o delegație parlamentară sud-coreeană. Liderul PSD le-a oferit oficialilor străini un tur prin biroul său, urmat de o vizită în plenul Camerei Deputaților.

Dragnea s-a întâlnit apoi în biroul său cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și cu vicepremierul Paul Stănescu, printre temele discutate de cei trei fiind Codul Finanțelor Publice Locale. Stănescu și Dragnea au rămas la discuții în Parlament până în jurul orei 19.30 și cei doi au plecat împreună, acompaniați de fostul ministru Sevil Shhaideh.

Liderul PSD le-a transmis jurnaliștilor, prin consilierii săi, încă de joi dimineață, că nu o să facă declarații de presă pe parcursul zilei.

Contactați de MEDIAFAX, lideri județeni PSD au apreciat că sub mandatul lui Dragnea s-a schimbat „moda numirii miniștrilor” și că liderul social-democrat ar trebui să-și reia turneele prin filiale cu care și-a obișnuit partidul.

„Partidul a avut o evoluție pozitivă în anii aceștia, a câștigat alegerile parlamentare, ceea ce a dat ocazia constituirii unei alianțe de guvernare și de aici implementarea unui program politic”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

El a adăugat că Dragnea a schimbat „moda numirii miniștrilor”.

„Dacă exista o modă a numirii miniștrilor, atunci când se forma Guvernul, dintr-un cerc relativ restrâns de persoane la nivelul partidului, acum s-a trecut la un fel de reprezentare teritorială, care nu putem spune că întotdeauna a dat cele mai bune rezultate, dar oricum a dat satisfacție organizațiilor care lucrează foarte mult, care obțin scoruri foarte mari și le-a dat posibilitatea acestora să analizeze critic activitatea celui nominalizat și să-l schimbe dacă este nevoie. A fost un progres considerabil”, a spus Buzatu.

Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a declarat, pentru MEDIAFAX, că Dragnea are meritul câștigării alegerilor, dar că și-a abandonat obiceiul de a vizita filialele.

„Domnul președinte conduce PSD într-o direcție bună. Mandatul său poate să fie caracterizat prin bătăliile electorale cu victorii. Este, în principal, meritul lui Dragnea”, a spus Zetea.

Vicepreședintele PSD i-a recomandat lui Dragnea să-și facă timp și pentru clasicele sale turnee prin filiale.

„Sunt foarte multe lucruri care merită îmbunătățite. Membrii PSD așteaptă reluarea turneelor prin țară pe care președintele nu le mai face de ceva vreme. Sigur, programul este încărcat, dar acesta este stilul cu care el a obișnuit PSD. Ar trebui să-și facă mai mult timp să se ducă prin județe”, a spus Zetea, pentru MEDIAFAX.

Președintele PSD Arad, Dorel Căprar, a declarat că partidul ar trebui să fie mai unit.

„Mi-ar plăcea ca toți aceia care astăzi îl contestă să nu uite că președintele Dragnea ne-a dus la cele mai spectaculoase victorii pe care le-a avut PSD după Revoluție și cred că dacă am fi puțin mai uniți în jurul lui, am reuși mai multe”, a spus Căprar, pentru MEDIAFAX. Liderul PSD Arad a adăugat că Dragnea a adus partidului „mai multă organizare și disciplină”.

Întrebat dacă simte că ar trebui îmbunătățit ceva în PSD, Căprar a răspuns: „Da, unitatea partidului”.

La 11 octombrie 2015 s-a desfășurat în PSD un scrutin intern pentru alegerea președintelui partidului. Liviu Dragnea a fost singurul candidat. La scrutin au participat 435.172 de membri PSD, dintre care 97% au votat pentru Dragnea. Rezultatul scrutinul a fost validat la Congresul PSD din 18 octombrie 2015.

În mandatul lui Liviu Dragnea în fruntea PSD, formațiunea social-democrată a câștigat alegerile locale și parlamentare din 2016 și a format, alături de ALDE, trei guverne consecutive.

Social-democrații și-au schimbat doi prim-miniștri, pe Sorin Grindeanu în 2017 și pe Mihai Tudose în 2018. În cazul lui Grindeanu, PSD a apelat la o moțiune de cenzură, fiind pentru prima oară după 1989 când un partid își demite propriul Guvern prin această procedură parlamentară.

În mandatul actualului lider PSD, CExN al partidului a votat în 2017 excluderea a doi foști premieri, Sorin Grindeanu și Victor Ponta. Tot la capitolul excluderi, PSD i-a mai dat afară din partid, printre alții, pe Valeriu Zgonea (fost președinte executiv PSD) și Mihai Chirica (fost vicepreședinte PSD).

Pe 17 noiembrie 2017, social-democrații au adoptat într-un CExN întrunit la Băile Herculane o Rezoluție în care se afirmă că „PSD a analizat situația tensionată prezentă în spațiul public din cauza numeroaselor informații despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituții publice de forță și care indică în mod clar existența unui așa-numit „Stat Paralel și Ilegitim”, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere și corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică.

PSD a mai trecut, sub conducerea lui Dragnea, prin două condamnări ale liderului formațiunii: pe 22 aprilie 2016, Dragnea a fost condamnat definitiv în dosarul Referendumul la doi ani de închisoare cu suspendare, iar pe 22 iunie 2018 liderul PSD a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, această ultimă decizie nefiind definitivă.

Pe 19 septembrie 2018, vicepreședinții PSD Paul Stănescu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu au dat publicității o „Declarație privind Starea Partidului Social Democrat” care conține 19 propuneri, prima fiind demisia imediată a președintelui partidului. În CExN al PSD din 21 septembrie, din cei 64 de membri cu drept de vot, 56 membri PSD au votat că îl susțin pe Liviu Dragnea să-și continue mandatul la vârful partidului, 8 membri au votat împotriva lui Dragnea, iar un membru CEx s-a abținut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cătălin Dobrescu ar fi vrut luni la rând să se împace cu Oana Radu: "După...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?