Diaconu, despre moțiune: Trebuia tratată rece, aproape tehnic, de către Iohannis. Mi se pare un abuz

Publicat: 10/10/2019, 21:27

„Imaginându-mi că aș fi un factor activ în toată povestea asta care se derulează, ar trebui nici să nu văd. Până azi când a căzut Guvernul în Parlament. Sunt și eu la zi, știu ce s-a petrecut, însă asta se reglează în spațiul parlamentar, politic. Problema mea e una singură, președintele nu poate fi factor activ în zona asta. Faptul că domnul Iohannis a cerut, a făcut o țintă din asta, împingând cumva la o căruță care nu e a lui, după părerea mea cel puțin, mie mi se pare un abuz, o trecere peste frontiera de competență a sa. Nu are ce s- caute în pareta ceea”, a declarat Mircea Diaconu, la „Gândurile lui Cristoiu”.

Prezidențiabilul susținut de ALDE și Pro România a afirmat că în orice stat democratic cad guverne, însă acest lucru trebuie tratat rece, aproape tehnic de către șeful statului.

„E o realitate politică, a căzut un guvern, nu mi se pare un lcuru tragic, se întânmplă în toate țările europene civilizate, cad guverne, apar guverne, trebuie tratat simplu și rece, tehnic aproape”, a adăugat Diaconu.

Moțiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Parlamentului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei voturi anulate, a anunțat senatorul PNL Marcel Vela, de la tribuna plenului Camerei Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”