1333 vizualizări 8 nov 2019

„Încă din primele trei zile ale acestei guvernări vedem cum se confirmă, din păcate, toate avertismentele PSD. Guvernul lui Iohannis nici nu s-a instalat bine la Palatul Victoria şi anunţă deja tăieri de salarii în Sănătate, scumpirea medicamentelor, închiderea magazinelor cu mâncare românească ieftină, sistarea căldurii şi a apei calde în prag de iarnă, concedieri în masă şi noi taxe. Acesta este, dragi români, noul Guvern al României. Echipa de majorete a lui Klaus Iohannis, oameni puşi acolo ca să răspundă la comenzi şi să îi mai asigure un mandat. Aceşti oameni s-au trezit peste noapte miniştri şi, în afară de tăieri, desfiinţări şi concedieri, nu ştiu să facă nimic”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PSD.

„Concret:

1. Noul ministru al Economiei vrea eliminarea imediată a subvenţiilor pentru gaz şi electricitate. Eliminarea subvenţiilor acum, în pragul iernii, va fi catastrofală pentru mulţi români. Ne spun că acestea vor fi dirijate “către familiile vulnerabile”, dar nu s-a prezentat niciun criteriu pentru această definiţie.

2. Noul ministru al Sănătăţii îi ameninţă pe angajaţii din sistemul medical cu tăierea salariilor, iar pe pacienţi cu tăierea programelor din sănătate. Medicii şi cadrele medicale primesc astfel un semnal brutal că e cazul să-şi caute alte locuri de muncă, iar pacienţii stau cu frica lipsei tratamentului de care au nevoie.

3. Noul ministru al Agriculturii nu vrea magazine cu produse româneşti şi anunţă desfiinţarea Casei de Comerţ Unirea, creată în perioada guvernării PSD. Noii guvernanţi nu ţin nici cu statul român, nici cu satul românesc. Acest guvern blochează producătorii autohtoni, ca România să crească importurile şi marile lanţuri comerciale să domine piaţa.

4. Premierul Orban anunţă astăzi reintroducerea taxei auto pentru prima înmatriculare, ca să mai ia nişte bani şi de la proprietarii de autovehicule.

5. Noul ministru al Educaţiei anunţă desfiinţarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, prin OUG adoptată în prima şedinţă de guvern. Se blochează astfel derularea unui proiect de peste 40 de milioane de euro din fonduri europene, destinat formării a peste 55.000 de cadre didactice pe parcursul mai multor ani.

6. Ludovic Orban a început deja valul de concedieri din sistemul bugetar. Exemplul lui e urmat şi de alţi miniştri (la Finanţe, Dezvoltare şi Interne), care au anunţat demiteri. Aceste lucruri se fac pur şi simplu, fără nicio evaluare. Pentru acest Guvern, angajaţii la stat sunt un fel de paria.

7. Noul ministru al Finanţelor vine şi minte o ţară întreagă că nu sunt bani la buget. Această minciună e servită, evident, ca pretext pentru concedierea bugetarilor - care, în opinia lui, oricum sunt „praf” - şi prin tăieri de salarii în administraţia publică, sănătate, educaţie şi alte domenii.

8. Noul ministru al Transporturilor nu ştie nici măcar cât costă o călătorie cu metroul în România şi nici nu consideră probabil important acest lucru.

9. Noul ministru al Agriculturii, deşi ar trebui să fie un om informat (e vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor) vine la prima şedinţă de minister cu „copiuţe”, aşa cum singur a declarat.

10. Noul ministru de Interne aduce la vârful MAI probleme serioase de integritate, cu sute de mii de euro nejustificaţi pe numele unor rude”, a explicat Dăncilă.

Ea a adăugat că actualul Guvern este un pericol pentru România, precizând că PSD va face cea mai agresivă opoziţie pe care au văzut-o vreodată aceşti „amatori”.

„Adevărul este că acest Guvern este un pericol pentru România şi trebuie oprit la vot. Nu trebuie să lăsăm toată puterea asupra acestei ţări în mâna unui singur om. Dacă au făcut atâtea în doar 3 zile, imaginaţi-vă ce îi aşteaptă pe români. PSD va fi cea mai dură, cea mai agresivă şi cea mai bună opoziţie pe care au văzut-o vreodată aceşti amatori. Pentru că am fost şi rămânem singurul partid care şi-a asumat creşterea veniturilor şi creşterea nivelului de trai al oamenilor”, a completat preşedintele PSD.

Fostul premier a mai spus că acest Guvern va rămâne în memoria colectivă drept cel mai crud şi mai incompetent Executiv, la fel cum s-a întâmplat în cazul Guvernului Boc.

„O să luptăm cu ei până când vor dispărea de la guvernare şi vor rămâne din nou în memoria colectivă drept cel mai crud şi mai incompetent guvern, aşa cum a rămas Guvernul Boc până astăzi.

Nu îi vom lăsa să facă acestei ţări tot răul de care sunt în stare. Şi pentru acest lucru, e nevoie ca la votul de duminică românii să aleagă PSD şi Viorica Dăncilă, singurii care au puterea de a înlătura acest dictator şi marionetele lui din fruntea statului român”, a conchis Dăncilă.

Citește și: