Cine este Marcel Ciolacu. De la vânătoare cu Omar Hayssam, la consilier onorific al lui Ponta

Publicat: 29/05/2019, 16:28

A fost pe rând, începând cu 2002, consilier local și prefect interimar la Buzău. În martie 2013, prim-ministrul Victor Ponta l-a numit pe deputatul Marcel Ciolacu în funcția de consilier onorific, pe probleme de regionalizare și administrație publică, iar în 2014 Ciolacu a devenit secretar al Camerei Deputaților. Din 2017, este liderul grupului PSD de la Camera Deputaților.

Între 2007 și 2008, Ciolacu a condus la Buzău compania primăriei, Urbis Serv. În 2009, Curtea de Conturi Buzău constata că firma municipalității Buzău, Urbis Serv, condusă de Marcel Ciolacu între 2007 și 2008, a încheiat ilegal un contract cu o firmă deținută de un coleg de partid – fostul consilier județean PSD Dumitru Dobrică, acuzat de ANI de conflict de interese – prin care municipalitatea buzoiană a fost păgubită cu aproximativ 1,3 milioane de euro. Firmele lui Dobrică, la care era acționar, administrator sau figura doar ca angajat, au fost abonate la contracte cu autoritățile buzoiene conduse de colegii săi de partid, doar în perioada 2010-2013 ele obținând peste 16 milioane de euro din contracte publice. Dobrică a fost acuzat de ANI de conflict de interese, el fiind cercetat penal pentru acest lucru și pierzând și procesul cu ANI, pe parte administrativă, în primă instanță.

Dobrică este urmărit penal de procurorii DNA pentru cumpărare de influență, în dosarul în care fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, este cercetat pentru trafic de influență. Dumitru Dobrică este acuzat că i-a plătit bani și i-a construit o casă de vacanță lui Zgonea, pentru a-i numi fiica, pe Ionela Dobrică, într-o funcție de subsecretar de stat la Ministerul Comunicațiilor, în mandatul lui Sorin Grindeanu.

În tinerețe, în urmă cu aproximativ 20 de ani, Ciolacu apărea în fotografii, la vânătoare alături de Omar Hayssam, condamnat pentru terorism după ce a pus la cale răpirea a trei jurnaliști. Despre pozele în care apare alături de Omar Hayssam și mistreții doborâți la o vânătoare din Munții Buzăului, „în urmă cu 15-20 de ani”, deputatul Marcel Ciolacu spune că sunt reale, însă că au fost „tăiate”. În ele apărea și fostul prefect de Buzău Ion Vasile, ulterior ajuns senator PSD, a cărui fiică, fosta jurnalistă Marie-Jeanne Ion, a fost răpită în 2005 în Irak, cu concursul chiar al lui Omar Hayssam. Într-una dintre fotografii, alături de Marcel Ciolacu și Omar Hayssam, apare și Cornel Pitiș, fostul șef al Direcției Silvice Buzău (instituția care organizase vânătoarea), ajuns și el consilier județean PSD la Buzău, în 2008-2012.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31...
Chec de post. Rețeta ideală pentru iubitorii de cafea
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Fanii din Anglia și Scoția, avertizați înainte de Euro 2024 că berea germană e mai...