no author
Florin Jinga
3950 vizualizări 8 aug 2018

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost, miercuri, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a afla care este stadiul sesizării pe care a făcut-o în urmă cu un an de zile cu privire la averea preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea.

Poate că ar trebui să scrie pe uşa ANI: Lăsaţi orice speranţă aici. Cu regret am constatat, în urma discuţiei cu directorul Departamentului Juridic al ANI că nu există un termen rezonabil pentru soluţionarea unei sesizări către această instituţie. Mi-a fost dat un exemplu halucinant cu privire la un alt înalt funcţionar public cu care ANI se judecă de 8 ani. (...) Într-o ţară normală, Dragnea nu ar fi putut fi angajat nici portar la ANI, pentru această slujbă se cere un cazier nepătat”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Sesizarea ANI cu privire la averea lui Liviu Dragnea a fost depusă în data de 2 august 2017, şi vizează averea lui Liviu Dragnea, care, potrivit USR, nu se regăseşte în nici una din declaraţiile sale de avere sau de interese depuse de-a lungul anilor în care a ocupat funcţii de înaltă demnitate publică.

"USR consideră că simpla suspiciune ce planează asupra unui înalt demnitar al statului român poate provoca daune considerabile asupra instituţiilor pe care acesta le reprezintă. Experienţa din ultimii doi ani arată că Liviu Dragnea, condamnat penal definitiv, nu doar decredibilizează Parlamentul, dar se foloseşte de cea mai importantă instituţie a statului român pentru  a-şi rezolva problemele cu legea. În ultimii ani, atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate au fost mult limitate prin diverse legi promovate în Parlament de PSD. Cea mai recentă a fost adoptată în sesiunea extraordinară şi prevede prescrierea incompatibilităţilor după trei ani. Acest mod de operare al PSD, care se ascunde în spatele majorităţii parlamentare pentru a distruge instituţii, va transforma România într-o dictatură personală a lui Liviu Dragnea", arată USR într-un comunicat de presă.

Citește și: