Alegerile prezidențiale | Peste 15.000 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota

Alegerile prezidențiale | Peste 15.000 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota
Publicat: 08/11/2019, 14:54

„În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Președintele României în anul 2019, alegătorii deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de ANP.

Potrivit sursei citate, peste 15.000 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota la alegerile de duminică.

„Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situația statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 se prezintă astfel:

Număr persoane private de libertate custodiate: 20.380;

Număr persoane private de libertate cu drept de vot: 17.660;

Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019: 15.043″, se mai arată în comunicatul ANP.

Sursa citată mai arată că situația numerică centralizată la data de 7 noiembrie este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secția de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deținere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția