28 de organizații cer președintelui REFERENDUM pe Justiție. Cine se află în spatele sondajului

28 de organizații cer președintelui REFERENDUM pe Justiție. Cine se află în spatele sondajului
Publicat: 12/12/2018, 18:01

28 de organizații cer președintelui Klaus Iohannis să emită de urgență decretul de organizare a unui referendum prin care românii să-și exprime voința cu privire la legislația în materia penală. Cererea are la bază un sondaj ISSPOL, la comanda Geeks for Democracy.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Studii Sociale și Politice (ISSPOL), la comanda Geeks for Democracy, 91% dintre cei intervievați sunt împotriva amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție.

Geeks for Democracy este un proiect de creare a unei coalitii pentru monitorizarea votării, la alegerile din decembrie 2016, se arată pe site-ul organizației. Un proiect în care organizațiile precum Funky Citizens, Expert Forum, CSD, CRS și-au pus resursele la comun. Ulterior, acestea au creat Fondul pentru Democrație (fond civic, de tip seed. Toți contribuitorii care fac o donație recurentă pot să decidă, alături de un board de profesioniști, care sunt proiectele de finanțat).

În spatele Geeks for Democracy și a Fondului pentru Democrație sunt nume precum Cătălin Teniță, catalogat de presă ca fiind una dintre vocile care a susținut mișcarea #rezist. Al doilea este Mihai Matei, membru al echipei executive a Fondului pentru Democrație.

Institutul de Studii Sociale și Politice, care a realizat sondajul, este o entitate a Cult Group, lansată în 2012, care cercetează domeniul politic și social din România, se arată pe site-ul organizației. Aceeași sursă precizează că echipa este formată din 8 specialiști, cercetători pasionați de ariile lor de expertiză, dar fără a fi precizat vreun nume. În conferința de presă de miercuri, cel care a vorbit din partea ISSPol a fost Alexandru Zodieru, manager general la Cult Market Research.

Conform sondajului ISSPOL

– 91% dintre cei intervievați se declară împotriva amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție

– 87%dintre cei care au votat cu PSD/ALDE/UDMR la alegerile parlamentare din 2016 se opun grațierii și amnistiei;

63% dintre români consideră că pedepsele pentru corupție sunt prea mici;

– 73% dintre români consideră că viața lor este afectată de corupție în proporție mare și foarte mare;

– 80% dintre români consideră că lupta anticorupție este importantă pentru ei,

– 91% dintre români doresc să continuăm să fim parte a Uniunii Europene.

Studiul a fost realizat în perioada 4-11 decembrie, prin metoda CATI (tehnică de intervievare telefonică a respondenților), pe un eșantion reprezentativ național de 1.064 de persoane și are o marjă de eroare de 3%.

Pe baza acestui sondaj, 28 de organizații civice cer președintelui României să emită de urgență decretul de organizare a unui referendum național prin care românii să-și exprime voința cu privire la relaxarea sau înăsprirea legislației în materie penală. Grupurile precizează că procedura pentru declanșarea acestui referendum a fost deja demarată în ianuarie 2017, Parlamentul avizându-l favorabil în februarie 2017.

„Acum vreo două săptămâni, ne-am gândit noi să facem un sondaj pe zona asta a amnistiei și grațierii. Nu a existat un sondaj relevant statistic corect care să prezinte realitatea aceasta. Sondajul a fost rulat între 4 și 11 decembrie. Acum vreo doi ani, în timpul protestelor am făcut cu ISSPOL un sondaj despre percepția protestelor și atunci am descoperit că există trei Românii, o Românie a protestatarilor, în jur de 25%din populație dacă nu mă înșel, o Românie a votanților PSD și o Românie a indecișilor. Acum, după doi ani de zile, după toată tevatura cu amnistia și grațierea, noi am descoperit că există absolut o singură Românie. 91 la sută din oameni sunt contra amnistiei și grațierii. 91 la sută sunt contra pentru furt calificat, 95 la sută sunt contra pentru infracțiuni cu violență și 91 la sută împotrivă penrru acte de corupție ” a declarat Cătălin Teniță, cofondator Geeks for Democracy.

La întrebarea legată de pedepsele aplicate pentru faptele de corupție, conform rezultatelor sondajului, două treimi dintre respondenți au declarat că sunt prea mici și doar șase șase la sută au răspuns că sunt prea mari.

Mihai Polițeanu, membrul fondator Inițiativa România, a declarat că „91 la sută dintre români se opun grațierii și amnistiei și foarte important, 87 la sută dintre votanții PSD-ALDE-UDMR din 2016 se opun și ei grațierii și amnistiei. Dacă ar fi să rezum aceste cifre, să trag o concluzie, aceea ar fi că românii mai degrabă ar grația porcii de Crăciun decât să grațieze politicienii care au furat din banii publici, din banii noștrii, ai românilor”.

„Având în vedere anunțul Comitetului Executiv PSD privind iminența adoptării unei ordonanțe a amnistiei și grațierii, având în vedere solicitarile autorităților europene exprimate și în raportul pe Mecanismul de Cooperare și Verificare și având în vedere rezultatele acestui sondaj, aproape 30 de grupuri civilce active, formuleaza trei solicitări adreste decidenților politici: Cerem Președintelui României Klaus Iohannis să emită de urgență decretul de convocare a unui referendum național prin care românii să-și exprime voința cu privire la relaxarea sau înăsprirea legislației în matere penală”, a mai spus Mihai Polițeanu.

O a doua cerință a grupurilor civice este adresată Guvernului și vizează oprirea procedurilor de legiferare privind modificarea codurilor penale, a proiectului privind amnistia și grațierea.

Totodată, organizațiile solicită decidenților politici și instituționali, respectiv președintelui Klaus Iohannis, prim-ministrului Viorica Dăncilă, ministrul Justiției – Tudorel Toader, Avocatul Poporului – Victor Ciorbea și liderilor politici din Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților, Vasile-Daniel Suciu – PSD, Raluca Turcan – PNL, Dan Barna – USR, Korodi Attila – UDMR, Varujan Vosganian – ALDE, Eugen Tomac – PMP, Varujan Pambuccian – Minorități și Victor – Viorel Ponta – Neafiliați, o serie de întâlniri până cel târziu pe 24 decembrie 2018 pentru a discuta despre necesitatea continuării luptei împotriva corupției și a respectării independenței justiției.

Grupurile semnatare sunt: #activAG Pitești, Acțiunea Civică Galați, Asociația Aradul Civic, Asociația Reactiv Brașov, Brașovul Civic, Corupția Ucide, Diaspora Franța Solidară cu România, Euro Aleg 2.0, Geeks for Democracy, Inițiativa România, Initiativa Timișoara, Protestatari ProDemocrație Londra, Rădăuțiul Civic, Reset Iași, #Rezist Dublin, #Rezist Galați, #Rezist Lyon, #Rezist Ingolstadt. Și eu sunt din România, #REZISTENȚA, #Rezist MILANO, #Rezistența din Diaspora, Rezistăm și la Paris, #Rezist WMW, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Umbrela Anticorupție Cluj, Vă Vedem din București, Vă Vedem din Sibiu și VedemJust.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația