WTA îi transmite un „avertisment” lui Osaka, după ce Halep a revenit pe locul 2 mondial

WTA îi transmite un „avertisment lui Osaka, după ce Halep a revenit pe locul 2 mondial
Publicat: 13/05/2019, 17:38

Doar 239 de puncte o despart pe campioana noastră de primul loc în clasament, iar cei de la WTA au transmis un „avertisment” pentru cea care ocupă în prezent fotoliul de lider mondial în tenisul feminin. Halep a pierdut finala de la Madrid, scor 4-6, 4-6, iar acum se pregătește de turneul de la Roma, unde intră direct în turul doi. Cei de la WTA au reacționat azi, după ce au publicat noul clasament. „Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par”, a fost mesajul postat de WTA, care este un avertisment cu trimitere directă la apropierea Simonei Halep de Naomi Osaka.

Osaka a recunoscut de curând că presiunea pusă de Simona Halep nu a fost ușor de gestionat. „În ultimele săptămâni a fost o diferență enormă față de locul 2, dar acum nu știu ce să mai zic. Eu cel mai bine joc când sunt calmă, iar acum nu am fost deloc calmă”, a spus Naomi Osaka.

În turul doi al turneului de la Roma, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea din partida Strycova – Vondrousova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
MAGHIARII, umiliți în România. Porneşte revoluţia: Reacţionăm!
Pozele devin filme cu un singur click. Vestea momentului de la Microsoft
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor