Unul dintre cele mai frumoase palate din România, scos la vânzare. Suma impresionantă la care este evaluat

Publicat: 04/09/2016, 15:16
Actualizat: 02/09/2019, 23:07

Domeniul este de vânzare în portofoliul nostru. Din câte știu, cei trei proprietari, persoane fizice, au dorit să vândă încă de la început acest domeniu. Vorbim despre o proprietate situată pe malul lacului Buftea, care are în interior un lac pe 1,4 ha și o deschidere de 300 metri spre lacul Buftea, precum și parcul de 20 de hectare care are arbori seculari. În domeniu sunt obiective din patrimoniul cultural național, Palatul Știrbey, Palatul Mic și Biserica, Poarta și Turnul de Apă”, a declarat pentru MEDIAFAX Eduard Mircea Uzunov, președintele Regatta Estate.

Domeniul cuprinde și construcții noi, destinate evenimentelor pentru publicul larg, precum Sala Regina Maria, pe o suprafață de 1.000 mp, cu 400 de locuri de parcare, ridicată în 2008, sau Pavilionul de Vară, realizat în 2007. Potrivit lui Uzunov, statul român nu și-a exercitat încă dreptul de preemțiune. „De altfel, în niciuna dintre tranzacțiile cu monumente sau obiective din patrimoniul cultural-național nu și-a exercitat acest drept. Motivul? Nu sunt bani”.

Surse din piața imobiliară au evaluat proprietatea la circa 20 de milioane de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Afirmații revoltătoare făcute de preotul Nicolae Tănase despre femeile agresate sexual: ,,Fetele nu sunt chiar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Este legal să circuli cu o copie a talonului auto?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Pepe, relație de prietenie cu Ibrahim Ibru, actualul soț al Ralucăi Pastramă: "Vorbim aproape zilnic,...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier