Scrisoarea unui băiat de doar 10 ani a ajuns VIRALĂ, după ce copilul i-a cerut sfaturi șefului companiei aeriene Qantas

Scrisoarea unui băiat de doar 10 ani a ajuns VIRALĂ, după ce copilul i-a cerut sfaturi șefului companiei aeriene Qantas
Publicat: 12/03/2019, 14:28
Actualizat: 25/03/2019, 20:16

„Vă rog să mă luați în serios”, a scris Alex Jacqout în scrisoarea trimisă directorului executiv, scrie BBC.

Joyce a fost de acord să se întâlnească, față în față, cu Alex pentru „a-și compara notițele”.

„De obicei, competitorii noștri nu ne cer sfaturi, dar când un viitor conducător de companie aeriană ne-a contactat, nu am putut să îl ignorăm. Este doar un mod în care îi puteam răspunde la întrebări: ca de la un CEO la un alt CEO”, a notat Joyce înr-un mesaj pe Twitter, care s-a viralizat.

Din perspectiva șefului viitoarei companii aeriene „Oceania Express”, băiatul i-a cerut sfaturi lui Joyce în privința promovării companiei, asigurându-l pe directorul executiv că a început deja să lucreze la unele detalii, de genul avioanelor de care are nevoie, numărul de zboruri sau catering.

„Pentru că sunt în vacanță am mai mult timp pentru lucru, însă nu știu ce anume să fac. Puteți să îmi dați o idee? Mă gândeam să vă întreb pe dumneavostră din moment ce sunteți directorul executiv al companiei Qantas”, a scris Alex în scrisoare.

Alan Joyce i-a mulțumit băiatului pentru că a luat legătura cu el și a precizat că „a auzit niște zvonuri dspre un nou concurent care va intra pe piață”. A mai adăugat că de obicei nu oferă sfaturi competitorilor săi, însă va face o excepție, pentru că și el a fost odată un copil care și-a dorit să afle mai multe despre zboruri.

Alex a spus postului de radio 2GB din Sidney că a fost foarte entuziasmat după ce a primit raspunsul și că nu i-a venit să creadă. Mama sa a declarat ziarului The Australian că a fost deja aranjată data pentru întâlnirea dintre cei doi.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Mesajul cutremurător postat de Mihaela înainte de a se arunca de la etajul 15 al...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Vreme de coșmar. Ține o săptămână
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron