„Îi căutam verigheta și am dat peste…” / Ce descoperire uluitoare de peste 100.000 de dolari au făcut cei doi bărbați – FOTO

Publicat: 07/11/2019, 16:13

Acesta a descoperit 84 de monede britanice, unele datând din perioada Regelui Henry al VIII-lea, de la început secolului XVI.

„Ăsta e momentul la care am visat toată noaptea”, a strigat Paul la Michael Gwynne alături de care săvârșea căutarea.

„Am avut un sentiment minunat – ca și când aș fi câștigat la loterie. Efectiv tremuram. Încă nu îmi vine să cred”, a mărturisit Paul.

Paul și Michael se aflau în vacanță la un prieten fermier din Ballycastle, Northen Ireland, când acesta i-a rugat să îl ajute să își caute verigheta pe care o pierduse pe unul dintre câmpurile pe care le deține.

În prezent, monedele sunt analizate de către specialiștii de la Mizeul Ulster pentru a le stabili valoare, însă aceștia deja au declarat că valoare lor depășește 100.000 de dolari.

Însă fermierul nu și-a găsit încă verigheta.

Foto: Captură The Sun

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia