no author
Florin Jinga
1389 vizualizări 13 aug 2019

Brendan Beasley a cheltuit peste 6.000 de euro pentru planul său, jumătate din sumă fiind dată pe inelul de logodnă. Totuşi, cu doar câteva zile înainte de plecare, iubita l-a anunţat pe Brendan că îl părăseşte, scrie LadBible.

„După trei ani de relaţie, ea m-a părăsit fără nici un motiv”, a povestit tânărul.

„Am fost şocat pentru că deja cumpărasem inelul şi am plătit o vacanţă surpriză în Santorini ca să o cer în căsătorie, pentru că visul ei era să se logodească acolo”, a adăugat acesta.

Despărţirea a fost dureroasă şi a decis, în final, să meargă singur în vacanţă, drept consolare şi pentru a mai amortiza din efortul financiar considerabil făcut, spune australianul

Odată ajuns în Santorini, cucerit de peisaj şi de răsărit, Brendan a reacţionat impulsiv şi a aruncat inelul în mare.

„Am vrut neapărat să scap de acel inel... M-a costat foarte mult, dar în momentul în care l-am aruncat, am simţit că am scăpat de o mare greutate pe care o aveam pe suflet. M-a costat mult, dar m-am simţit bine”, a mărturisit Brendan.

Foto: Brendan Beasley/ Instagram

Citește și: