Doliu la Disney Channel. Un cunoscut actor a murit în somn la doar 20 de ani

Doliu la Disney Channel. Un cunoscut actor a murit în somn la doar 20 de ani
Publicat: 07/07/2019, 13:08

Potrivit presei americane, decesul actorului a fost provocat de o „tulburare medicală”.

„Cu inima grea, anunțăm, în această dimineață, dispariția lui Cameron. A murit în somn, din cauza unei tulburări medicale pentru care făcea tratament”, a anunțat un purtător de cuvânt al familiei.

Celebru de la vârsta de 9 ani, Cameron Boyce a jucat în comedia „Grown Ups” (2010), în rolul fiului personajului interpretat de Adam Sandler, apoi în seria Disney Channel „Jessie” (2011 – 2015).

A devenit cunoscut și cu rolul din „Descendants”, serial care prezintă aventurile descendenților personajelor clasice Disney. În acest serial, el juca rolul lui Carlos, fiul Cruellei De Vil. Al treilea sezon al producției, în care apare și Cameron Boyce, va avea premiera pe 2 august.

foto: wikipedia

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului