2653 vizualizări 15 iun 2010

Poartă tocuri de la 3 ani, îşi alege singură hainele dinmagazine şi este considerată cel mai influent copil când vine vorbade moda pentru cei mici. Suri Cruise, fetiţa lui Tom Cruise şiKatie Holmes, căci despre ea e vorba, a reuşit să-i facă pecreatorii de încălţări pentru copii să lanseze o linie de pantoficu toc potriviţi fetiţelor cu vârsta de la 3 ani în sus. Abia puşipe rafturi, pantofii au generat adevărate controverse printrepărinţi, medici şi vânzători. Cei din urmă spun că pantofii sevând, părinţii spun că arată ca şi cum copilele de câţiva ani arlucra în cluburi de noapte, medicii spun că le afectează creşterea,psihologii spun că duc la o sexualizare prematură.

Suri Cruise, acum în vârstă de patru ani, poartă frecventpantofiori cu toc, lucioşi, asortaţi la rochii elegante şi poşeteplic sau supradimensionate. Deşi părinţii ei au fost acuzaţi că îifură copilăria şi nu o lasă să aleagă ca un copil obişnuit, cei doiau răspuns că nu îi influenţează cu nimic algerile micuţei, careare un stil vestimentar mai bine definit decât al mamei ei. Dealtfel, editorii de modă de la revistele de profil de peste hotarespun că Suri influenţează nu doar liniile de îmbrăcăminte, ci şi pecele de accesorii sau chiar tunsorile fetiţelor.

"Când jocul devine realitate, se pierde farmeculcopilăriei"

"Este o hipersexualizare care va avea efecte fizice şiemoţionale negative. Va duce la pubertatea precoce şi la apariţiaunui comportament sexual precoce când corpul pare pregătit pentruînceperea vieţii sexuale, însă din punct de vedere emoţional esteun copil", a declarat pentru Gândul psihologulDaniela Gheorghe. Specialistul spune că e bine pentru copii sămeargă cu părinţii în magazine de cosmetice sau bijuterii, pentru avedea viaţa adultului, însă nu trebuie să transpună aceste lucruriîn viaţa lui. "Părintele trebuie să îi explice că îi va puteacumpăra şi el acele lucruri când va creşte. Trebuie să existediferenţe. Cred că există şi un complex oedipian, fetele suntgeloase pe mame, iar acestea, pentru a le face să creadă că suntegale, le cumpără cosmetice sau pantofi cu toc. Este greşit! Putemsă-i lăsăm să se joace cu lucrurile adultului, însă nu au voie săle transpună în comportamentul lor zilnic", avertizeazăpsihologul.

Daniela Gheorghe spune că nu tot ce apare în reviste sau peinternet trebuie luat de bun, chiar dacă este vorba despre vedetesau copiii lor. "A deveni simpli consumatori e un pericol foartemare, copilul sare peste anumite etape. Când jocul devinerealitate, se pierde farmecul copilăriei, se ajunge la oîmbătrânire mai rapidă", susţine specialistul. Părerea psihologuluie completată de cea a specialiştilor ortopezi. Prof. dr. AndreiFirică susţine că pantofii cu toc pentru copii "sunt o prostie, leafectează dezvoltarea şi anatomia piciorului", iar dr. AlexandruUlici spune că nu recomandă pantofii cu toc aşa cum nu recomandănici premergătorul sau baletul. "Până la 5-6 ani nu se vede, însăpiciorul pus în pantofi cu toc creează o boltă, poate duce lapicior scobit sau alte afecţiuni care se tratează numaichirurgical. În plus, apar tulburări ale coloanei vertebrale", ne-aexplicat dr. Ulici.

Costume de baie pentru fetiţe - prea sexy

Peste hotare, pantofii cu toc sunt în magazinele Next şiGapKids, însă reprezentanţii acestor comercianţi spun că toateîncălţările sunt testate şi că nu ar prezenta niciun pericol pentrucopii. Un alt retailer care vinde sandale Disney Princess cu toc de3 centimetri spune că nu a primit nicio plângere de la părinţiicare le-au cumpărat pentru copiii lor. Totuşi, problemasexualizării fetiţelor care abia învaţă să meargă şi să vorbească eun subiect care îi vizează şi pe alţi retaileri. Unii au retras dela vânzare costume de baie din două piese destinate fetiţelor depână la 7 ani pe motiv că erau prea sexy pentru a fi purtate laaceastă vârstă. Asta după ce grupurile pentru protecţia drepturilorcopiilor i-au acuzat că le "comercializează copiii" şi au protestatpână când produsele nepotrivite au fost scoase de pe rafturi.

Citește și: