Actrița porno Bambi Black, la un pas de moarte, după ce și-a mărit buzele de patru ori: „Am simțit cum se umflă cât vezi cu ochii”

Publicat: 13/05/2019, 15:45

Kirsty Collins, în vârstă de 33 de ani, din Sheffield, a dorit să elimine botoxul din buze, pentru a suferi apoi o recosmetizare, scrie Daily Mail.

Collins, care folosește numele de scenă Bambi Black, le-a plătit 300 lire sterline esteticienilor care i-au injectat substanța în buze, pentru a elimina vechiul compozit.

Din păcate, la scurt timp, buza de sus a femeii s-a umflat de patru ori și aceasta a fost dusă la spital de către managerul ei, Jamie Allen.

După ce a fost tratată de medici, Collins a declarat că ar fi dorit să facă un test de alergii înaintea intervenției, pentru a nu mai trece prin experința groaznică.

„Am fost atât de înspăimântată, am crezut că o să mor. Am știut că este ceva în neregulă, după ce esteticianul mi-a umflat buzele și senzația de arsură mi-a invadat toată fața. Am văzut cum mi se umflă buza, chiar în fața ochilor”, a povestit Bambi Black.

Collins a investit cel puțin 30.000 de lire sterline în injecții cu Botox, intervenții asupra buzelor, obrajilor, sânilor, liposucții și acum se află pe lista de așteptare pentru o intervenție la fese, care va avea loc în Brazilia și va costa 3.800 de lire sterline.

foto: Facebook Bambi Black

foto: Facebook Bambi Black

foto: Facebook Bambi Black

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Kamara se lansează în afaceri. Din ce vrea să facă bani artistul: ”Este inspirat...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine