20 iulie 1969 – 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună

20 iulie 1969 - 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună
Publicat: 20/07/2019, 08:42

Pe 16 iulie 1969, era lansată de la Centrul Spațial Kennedy din SUA misiunea Apollo 11. Pe 20 iulie 1969, la ora 20.17.40 UTC, modulul lunar a aselenizat, în zona numită Mare Tranquillitatis.

Neil Armstrong a coborât pe suprafața lunară șase ore și jumătate mai târziu, sub privirile a aproximativ 650 de milioane de telespectatori de pe tot cuprinsul globului. A rostit apoi probabil una dintre cele mai cunoscute fraze din istorie: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.

Edwin (Buzz) Aldrin a devenit, după câteva minute, cel de-al doilea om care a pășit pe Lună.

Până în zilele noastre, pe Lună au fost doar 12 astronauți, cel mai recent în anul 1972, potrivit unui comunicat al Agenției Spațiale Române (ROSA).

Programul Artemis, coordonat de NASA în colaborare cu o serie de parteneri internaționali, printre care și Agenția Spațială Europeană (ESA), din care România face parte ca Stat Membru, își propune să schimbe acest lucru până în 2024. Aceasta este data planificată pentru aselenizarea Artemis 3, care va avea printre membrii echipajului și prima femeie ce va păși pe satelitul natural al Pământului. Programul Artemis își propune, de asemenea, să deschidă calea unei prezențe umane pe termen lung pe Lună și posibilitatea de exploatare comercială a acesteia, inclusiv prin zboruri private.

O serie de evenimente aniversare adresate publicului larg au loc pe teritoriul României sub egida Uniunii Astronomice Internaționale. Cei interesați pot accesa un calendar al manifestărilor organizate de instituții de învățământ, asociații și cluburi independente la adresa https://www.moonlanding50.org/lunarevents.

Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre misiunea Apollo 11

Momentul care a marcat o epocă de aur din istoria explorării spațiale a fost decis cu doar opt ani înainte, în 1961, când președintele american John F. Kennedy a promis Congresului că va duce un om pe Lună înainte de sfârșitul acelei decade, potrivit Reuters.

Armstrong aproape că nu a supraviețuit antrenamentului

Neil Armstrong se pregătea pentru a fi comandant de rezervă al misiunii Apollo 9, cu un an înainte de Apollo 11, într-un simulator, la Baza Aeriană Ellington din Houston. Aflat la o înălțime de 60 de metri, a pierdut controlul modulului lunar și a decis să se ejecteze. Câteva secunde mai târziu, modulul s-a prăbușit și a luat foc, în timp ce Armstrong a plutit în siguranță ajutat de o parașută.

Femeile din spatele misiunii

Cercetătorul matematician Katherine Johnson de la NASA a realizat calculele pentru traiectoria misiunii Apollo 11. A fost una dintre puținele afro-americane angajate drept „computere umane” pentru a verifica calculele la National Advisory Committee for Aeronautics (NACA), agenția care a precedat NASA. Johnson a calculat și traiectoria pentru zborul astronautului Alan Shepherd din 1961, primul american care a ajuns în spațiu. În 2015, a fost recompensată cu Presidential Medal of Freedom, cea mai înaltă distincție civilă în SUA, iar viața sa a fost subiectul filmului lansat în 2016 „Hidden Figures”.

Un buzunar de praf lunar

După ce Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună, a luat o mână de roci și praf de la suprafața acesteia și le-a pus în buzunarul costumului, ca „mostră de urgență”.

Steag fluturând

Steagul american arborat de Neil Armstrong și Buzz Aldrin ar fi fost personalizat astfel încât să pară că flutură în atmosfera statică a Lunii. Cel mai probabil, steagul a fost culcat la sol, potrivit unor fotografii realizate recent. Buzz Aldrin spune că, atunci când modulul lunar s-a ridicat, gazele de eșapament au culcat steagul la sol.

Roci lunare

Echipa Apollo 11 a colectat aproximativ 21,5 kilograne de roci și praf lunar. Trei minerale au fost descoperite, armalcolit, tranchilitit și piroxferoit. Armalcolitul a fost numit după cei trei membri ai misiunii, Armstrong, Aldrin și Collins, și ulterior a fost descoperit pe Terra.

Germeni lunari

Pentru a preveni o contaminare cu agenți patogeni lunari, astronauții au fost ținuți în carantină trei săptămâni, într-un modul din aluminiu special construit, care includea dormitoare, bucătărie și baie. În cele din urmă, s-a constatat că nu erau organisme vii pe Lună, iar NASA a renunțat la procedura carantinei după misiunea Apollo 14.

Aveți ceva de declarat?

La sosirea în Honolulu, după aventura extraterestră, membrii Apollo 11 au completat în glumă formularele impuse în epocă de legea vamală și a migrației. Printre obiectele de declarat s-au numărat „roci lunare și mostre de praf „. Întrebați dacă există posibilitatea ca ei să răspîndească vreo boală, aceștia au răspuns: „Rămâne de stabilit”.

Record în istoria televiziunii

Aproximativ 650 de milioane de persoane din lumea întreagă au urmărit momentul aselenizării pe micile ecrane. În epocă, a stabilit un record pentru cel mai urmărit eveniment televizat în SUA.

Costumele spațiale au fost create de o companie de lenjerie intimă

Playtex, o companie de lenjerie intimă, a fost obligată inițial să lucreze sub coordonarea unei companii spațiale, Hamilton Standard, care a propus un costum ce a fost respins. Ulterior, Playtex a câștigat contractul cu NASA. Divizia ILC Dover care s-a desprins din Playtex creează și în prezent costumele pentru NASA.

Președintele Richard Nixon a fost pregătit pentru eșecul misiunii Apollo 11

Cu două zile înainte de aselenizare, cel care se ocupa de discursurile lui Nixon, William Safire, a scris un text care să fie citit în eventualitatea în care Armstrong și Aldrin ar fi murit. „Acești oameni curajoși, Neil Armstrong și Edwin Aldrin, știu că nu mai au speranță de recuperare. Dar știu și că sacrificiul lor reprezintă o speranță pentru omenire”, se arată ăn acest text, care în prezent se găsește la Arhivele Naționale din SUA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Grigore Caramalac, crima organizată, sportul şi propaganda rusească în Republica Moldova (II)
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Test de cultură generală. Care a fost prima țară care a trecut la ora de...