Andreea OFIŢERU
Andreea OFIŢERU
26025 vizualizări 4 aug 2014

În 1992, când a vizitat pentru prima dată România alături de Regele Mihai, Principele Nicolae avea doar şapte ani. Pe atunci nu înţelegea ce reprezenta familia sa pentru România, nici importanţa reîntoarcerii Regelui în ţară. Şi s-a mirat să vadă cum, suindu-se copilăreşte pe pervaz, a stârnit uralele românilor strânşi pentru a transmite un mesaj de susţinere Regelui Mihai. „În seara aceea, le-am dat bătăi de cap părinţilor mei. După cină, le-am cerut voie să mă duc în camera mea fiindcă eram obosit. Am stat în pat o vreme, iar apoi m-am dus la fereastra camerei mele de unde am văzut o mare de lume în stradă. Eram foarte curios, aşa că am deschis fereastra, am scos capul afară şi fiindcă nu reuşeam să văd foarte bine, m-am aşezat pe pervazul ferestrei. Până nu am auzit ovaţiile mulţimii nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Am luat câteva lalele care se aflau în vaza de pe masă, m-am întors la fereastră şi m-am urcat, din nou, pe pervaz şi, în timp ce mă aplecam, am început să arunc, rând pe rând, câte o floare. La fiecare floare aruncată, uralele mulţimii erau din ce în ce mai puternice. Am aflat mai târziu că adulţii, care erau încă la cină, s-au îngrijorat auzind uralele de afară aşa că tatăl meu vitreg a venit repede în camera mea să vadă ce se întâmplă. Atunci mi-am dat seama că am dat de necaz... ”, îşi aminteşte Principele Nicolae.

Au trecut 22 ani de atunci, iar astăzi Principele Nicolae locuieşte la Bucureşti, este Alteţă Regală a Casei Regale a României şi crede că toate aspectele vieţii sale aici sunt ”uluitoare, de la bunătatea oamenilor până la frumuseţea ţării”. „Sunt abia la începutul călătoriei mele”, spune Principele Nicolae, convins că România este o ţară care are extrem de mult de oferit.

Într-un interviu acordat Gândul, prin email, el a vorbit despre relaţia sa cu Regele Mihai, despre rolul pe care vrea să îl joace în viaţa României, despre imaginea pe care o avem în Marea Britanie şi despre cum a încercat să o schimbe încă de pe vremea când avea o viaţă ”normală”.

„A fost dificil să conving anumite persoane, înainte de a mă stabili în România, că este o ţară minunată şi frumoasă”

A trăit şi a studiat în Marea Britanie, însă îşi aminteşte că l-a auzit pe bunicul său, Regele Mihai, povestindu-i despre România încă de dinainte să ajungă, pentru prima oară aici, în 1992. O ţară cu care spune că a simţit o ”legătură puternică” de la bun început, dar de a cărei frumuseţe a reuşit să-i convingă cu greu pe prietenii săi din străinătate. ”Cât timp am trăit acolo, am constatat că britanicii percepeau România numai prin intermediul presei care se concentra pe populaţia rromă sau pe alte aspecte şi nu pe românii de succes care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie. Am fost întotdeauna învăţat să nu judec o carte după copertă. Cred, totuşi, că imaginea britanicilor asupra României se va schimba în timp. De exemplu, a fost dificil să conving anumite persoane, înainte de a mă stabili în România, că este o ţară minunată şi frumoasă. Cu toate acestea, când le-am vorbit despre istoria ţării, şi mai ales despre perioada interbelică, mulţi au fost surprinşi, însă, în acelaşi timp, parcă nu erau pe deplin convinşi de ceea ce le spuneam”, povesteşte Principele Nicolae pentru gândul. Majestatea Sa Regele Mihai i-a conferit titlul de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală pe 1 aprilie 2010, când a împlinit 25 de ani, iar principele s-a mutat aici în septembrie 2012 şi, tot atunci, a început să ia lecţii de limba română.

”Regele Mihai I a fost un adevărat lider”

”Numai după sosirea aici şi preluarea responsabilităţilor, viaţa mea a început să se schimbe. Acceptarea titlului a fost un pas uriaş în viaţa mea şi mi-au trebuit câţiva ani să iau această decizie şi să îmi dau seama dacă este o alegere înţeleaptă atât pentru ţara mea, pentru familia mea, cât şi pentru mine. În decembrie 2009, am luat decizia de a mă muta aici, după doi ani în care m-am întâlnit de multe ori cu Regele şi cu familia mea, cu ocazia unor vizite în ţară. Nu cred că m-a pregătit nimic pentru un asemenea rol mai mult decât libertatea de a duce o viaţă “normală” înainte. Acum lucrez pentru ţara şi familia mea, pentru binele societăţii şi pentru viitorul ţării noastre”, spune Principele Nicolae, care, dacă ar putea schimba ceva în această ţară, ar încuraja dezvoltarea unor domenii precum educaţia, sănătatea, turismul sau infrastructura. Îşi admiră bunicul, Regele MIhai I, de la care a avut de învăţat lecţii importante. ”Regele Mihai a fost un adevărat lider. Am un respect profund şi admir faptul că Regele a avut curajul, la o vârstă atât de fragedă, să ia rolul de monarh în serios şi să-şi asume deciziile pe care le-a luat”, explică Principele Nicolae pentru gândul.

Este al treilea în linia succesiunii la tron, după Principesa Margareta şi mama sa, Principesa Elena. Întrebat de gândul dacă este pregătit să devină rege, Principele Nicolae a răspuns: ”Dacă poporul român îmi va cere acest lucru, voi fi pregătit pentru o asemenea responsabilitate. Totuşi, nu există ceva care să te poată pregăti pentru o astfel de poziţie, însă, cred că sunt importante anumite valori fundamentale pe care le-am dobândit de la familia mea. În acelaşi timp, consider că şi caracterul joacă un rol important. Liderii adevăraţi au personalităţi puternice, dar şi capacitatea de a pune în balanţă ce este bun şi corect şi ce nu, fiind, de asemenea, oameni vizionari care au anumite ţeluri, dar şi puterea de a le pune în practică”.

CITIŢI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL:

Gândul: Alteţa Voastră Regală, a trecut ceva vreme de când v-aţi stabilit definitiv în România. Cum vi se pare România trăind aici?

Viaţa mea în România este foarte interesantă. Bineînţeles că, la început, a fost greu să mă adaptez unei noi vieţi cu responsabilităţi mai mari, cu multe evenimente sau călătorii, însă este o experienţă extraordinară. România şi românii nu încetează să mă suprindă pe zi ce trece. Toate aspectele vieţii mele aici sunt uluitoare, de la bunătatea oamenilor până la frumuseţea ţării, şi sunt abia la începutul călătoriei mele. Cred că România nu este suficient de apreciată pentru clădirile şi oraşele sale istorice, pentru frumuseţea sa naturală, dar şi pentru animalele sălbatice pe care, din fericire, încă, le avem.

”Nu m-am simţit niciodată britanic. Pot spune cu mândrie că sunt român”

O mare parte a vieţii Alteţei Voastre Regale aţi trăit în Marea Britanie. Cum vedeaţi de acolo România? Vă simţeaţi român sau, mai degrabă, britanic?

Din păcate, România nu este percepută în lumina favorabilă, pe care, de altfel, o merită. Mi-am dat seama că britanicii nu au motive să critice o naţiune, bazându-se pe informaţii inexacte. Cât timp am trăit acolo, am constatat că britanicii percepeau România numai prin intermediul presei care se concentra pe populaţia rromă sau pe alte aspecte şi nu pe românii de succes care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie. Am fost întotdeauna învăţat să nu judec o carte după copertă. Cred, totuşi, că imaginea britanicilor asupra României se va schimba în timp. De exemplu, a fost dificil să conving anumite persoane, înainte de a mă stabili în România, că este o ţară minunată şi frumoasă. Cu toate acestea, când le-am vorbit despre istoria ţării, şi mai ales despre perioada interbelică, mulţi au fost surprinşi, însă, în acelaşi timp, parcă nu erau pe deplin convinşi de ceea ce le spuneam. De când m-am stabilit aici, am primit vizitele multor prieteni din Marea Britanie, Olanda şi Australia care au fost surprinşi într-un mod plăcut. Ei s-au întors în ţările lor cu o experienţă de neuitat şi cu percepţiile despre România schimbate în bine, fiind convinşi că este o ţară cu peisaje extraordinare şi cu oameni minunaţi. Nu m-am simţit niciodată britanic, iar, aşa cum am spus şi în cartea mea “Drumul spre casă”, apărută la Curtea Veche Publishing, încă de la prima vizită în România, am simţit o legătură puternică cu această ţară, iar sentimentele mele s-au intensificat de-a lungul anilor şi pot spune cu mândrie că sunt român.

Cu siguranţă, o prezenţă marcantă în viaţa Alteţei Voastre Regale a fost Majestatea Sa, Regele Mihai. Vă aduceţi aminte când v-a vorbit prima oară despre România şi ce v-a spus?

Nu-mi amintesc exact când bunicul meu a început să-mi povestească despre România, dar ce-mi aduc aminte este că acele poveşti au început înainte de 1992, anul în care am venit în ţară. Pe măsură ce am crescut, poveştile au devenit tot mai amănunţite, iar eu am început să le percep altfel şi datorită vizitelor în România. Îmi amintesc că mi se vorbea, în special, despre membrii Familiei Regale.

Explicaţie foto: Principele Nicolae alături de MS Regele Mihai, cu ocazia ceremoniei de primire a decoraţiei Nihil Sine Deo, Palatul Elisabeta, iunie 2010, Arhivă Personală

Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o de la Majestatea Sa? Cel mai important sfat pe care l-aţi primit?

Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o de la bunicul meu a fost să fiu un om corect, diplomat, altruist şi să-mi ţin întotdeauna cuvântul. Regele Mihai m-a învăţat să-mi asum deciziile oricât de dificile ar părea. Este o lecţie pe care a învăţat-o, la rândul său, de la Regina-Mamă Elena. Regele Mihai a demonstrat, toată viaţa sa, că poate fi un exemplu şi cu toţii avem ceva de învăţat de la el.

Cum l-aţi caracteriza pe Majestatea Sa Regele Mihai ca om, ca bunic şi ca monarh?

Regele Mihai este un soţ, un tată şi un bunic iubitor. Receptivitatea şi bunătatea sa, precum şi firea blândă şi caldă îţi dau un sentiment de siguranţă care ar trebui să existe în orice familie. Învăţăturile şi valorile sale sunt ale unui om care este atât de natural în acţiunile sale, nu numai în relaţia cu familia, dar şi cu poporul român şi cu ţara sa. Regele Mihai a fost un adevărat lider. Am un respect profund şi admir faptul că Regele a avut curajul, la o vârstă atât de fragedă, să ia rolul de monarh în serios şi să-şi asume deciziile pe care le-a luat.

Explicaţie foto: Principele Nicolae alături de MS Regele Mihai, Aubonne, Elveţia, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a Reginei Ana, 2013, Arhivă personală

Înainte să vină în România, ştia să spună doar ”bună ziua” şi ”la revedere”

Când şi cu cine aţi început să învăţaţi limba română? Ştiaţi câteva cuvinte sau aţi luat-o de la zero? Ce vi s-a părut cel mai dificil?

Am început să învăţ limba română atunci când m-am mutat aici, în luna septembrie a anului 2012. Înainte de a veni în România, în afară de “bună ziua” şi “la revedere”, nu ştiam să spun alte cuvinte, deşi puteam să înţeleg mai mult. Înţeleg aproape tot acum, dar recunosc că uneori mi se pare dificil să vorbesc din cauza gramaticii şi a felului cum sunt construite frazele în limba română. După ce am ajuns în ţară, la începutul lunii noiembrie, m-am dus la Iaşi pentru o perioadă de o lună de zile unde am locuit la o familie de medici. Acolo, am luat parte la cursurile de limba română ale şcolii EuroEd recomandată de ambasadorul de atunci al Marii Britanii în România, E.S. domnul Martin Harris.

Explicaţie foto: Principele Nicolae primind de la MS Regele Mihai decoraţia Nihil Sine Deo, Palatul Elisabeta, iunie 2010, Arhivă personală

Românii v-au văzut pentru prima oară, în 1992, alături de Majestăţile Lor. Eraţi doar un copil. Vă mai aduceţi aminte acea zi? Ce-aţi simţit când lumea vă aclama?

Eram un băiat de doar şapte ani atunci când am vizitat România, alături de Rege, în 1992. La vârsta aceea, nu înţelegeam ce reprezenta familia mea pentru România şi nici importanţa întoarcerii Regelui în ţară. Un moment de neuitat din istoria ţării noastre, foarte puternic şi emoţionant a fost ziua în care Familia Regală a ieşit în balconul Hotelului Continental, în faţa unei mulţimi de aproximativ un milion de oameni. Îmi aduc aminte că,  în seara aceea, le-am dat bătăi de cap părinţilor mei. După cină, le-am cerut voie să mă duc în camera mea fiindcă eram obosit. Am stat în pat o vreme, iar apoi m-am dus la fereastra camerei mele de unde am văzut o mare de lume în stradă. Eram foarte curios, aşa că am deschis fereastra, am scos capul afară şi fiindcă nu reuşeam să văd foarte bine, m-am aşezat pe pervazul ferestrei. Până nu am auzit ovaţiile mulţimii nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Am luat câteva lalele care se aflau în vaza de pe masă, m-am întors la fereastră şi m-am urcat, din nou, pe pervaz şi, în timp ce mă aplecam, am început să arunc, rând pe rând, câte o floare. La fiecare floare aruncată, uralele mulţimii erau din ce în ce mai puternice. Am aflat mai târziu că adulţii, care erau încă la cină, s-au îngrijorat auzind uralele de afară aşa că tatăl meu vitreg a venit repede în camera mea să vadă ce se întâmplă. Atunci mi-am dat seama că am dat de necaz...

Cum i s-a schimbat viaţa după ce a devenit principe

În 2010, aţi devenit Principe al României şi al treilea în linia de succesiune la tron. Cum s-a schimbat viaţa Alteţei Voastre din acel moment?

Când am primit titlul nu mă mutasem încă în România, însă numai după sosirea aici şi preluarea responsabilităţilor, viaţa mea a început să se schimbe. Acceptarea titlului a fost un pas uriaş în viaţa mea şi mi-au trebuit câţiva ani să iau această decizie şi să îmi dau seama dacă este o alegere înţeleaptă atât pentru ţara mea, pentru familia mea, cât şi pentru mine. În decembrie 2009, am luat decizia de a mă muta aici, după doi ani în care m-am întâlnit de multe ori cu Regele şi cu familia mea, cu ocazia unor vizite în ţară. Nu cred că m-a pregătit nimic pentru un asemenea rol mai mult decât libertatea de a duce o viaţă “normală” înainte. Acum lucrez pentru ţara şi familia mea, pentru binele societăţii şi pentru viitorul ţării noastre.

Explicaţie foto: Principele Nicolae alături de MS Regele Mihai, de Principesa Margareta, de Principesa Elena şi de Nicolae Furdui Iancu, Castelul Săvârşin, 2013, Arhivă personală

Discuţii despre maşini, condus şi pilotaj cu Regele Mihai

Cum aţi caracteriza relaţia pe care o aveţi acum cu Regele Mihai?

Am o relaţie foarte bună cu Regele şi, în ultimii ani, prietenia noastră a devenit din ce în ce mai puternică odată cu maturizarea mea, dar şi pe măsură ce am înţeles atât rolul Familiei Regale în România, cât şi trecutul şi viitorul său. Când ne întâlnim, vorbim despre istoria României, despre Familia Regală, dar şi despre maşini, condus şi pilotaj. Preţuiesc fiecare poveste spusă de bunicul meu şi fiecare moment petrecut împreună cu el.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Dacă începând de mâine România ar fi din nou Monarhie, iar Alteţa Voastră aţi fi Rege, care ar fi primul lucru pe care l-aţi vrea schimbat în România? 

Este o situaţie imposibilă deoarece sunt doi succesori înaintea mea, Principesa Moştenitoare Margareta şi mama mea, Principesa Elena. Însă, dacă aş avea oportunitatea de a schimba un aspect al societăţii noastre, aş încuraja, cu predilecţie, dezvoltarea anumitor domenii precum educaţia, sănătatea, turismul sau infrastructura. Am menţionat doar patru domenii pe care le consider fundamentale pentru societate şi care au nevoie de mari investiţii pentru modernizarea României.

Explicaţie foto: MS Regele Mihai alături de Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae, Palatul Elisabeta, noiembrie 2013, Arhivă personală

”Dacă poporul român îmi va cere să fiu rege, voi fi pregătit pentru o asemenea responsabilitate”

Dar credeţi că sunteţi pregătit să fiţi Rege?

Dacă poporul român îmi va cere acest lucru, voi fi pregătit pentru o asemenea responsabilitate. Totuşi, nu există ceva care să te poată pregăti pentru o astfel de poziţie, însă, cred că sunt importante anumite valori fundamentale pe care le-am dobândit de la familia mea. În acelaşi timp, consider că şi caracterul joacă un rol important. Liderii adevăraţi au personalităţi puternice, dar şi capacitatea de a pune în balanţă ce este bun şi corect şi ce nu, fiind, de asemenea, oameni vizionari care au anumite ţeluri, precum şi puterea de a le pune în practică.

Cum i-aţi caracteriza acum pe români în câteva cuvinte?

Românii sunt unii dintre oamenii cei mai buni, inimoşi şi deschişi la suflet pe care i-am întâlnit, iar următoarele generaţii au în faţă un viitor promiţător. Mă bucur că am privilegiul să pot construi un viitor împreună cu românii, compatrioţii mei.

Explicaţie foto: Principele Nicolae participând la prima ediţie a Cupei Regelui la Oină, Stadionul Naţional de Rugby, mai 2013, arhivă personală

Îndemnul Principelui Nicolae pentru britanici: ”Îndrăzniţi să vizitaţi România!”

Anul trecut, Gândul a lansat Campania „Why don't you come over?”, prin care a încercat să schimbe imaginea României în Marea Britanie, pe fondul temerilor imigraţioniste. Care ar fi mesajul pe care Alteţa Voastră Regală l-ar transmite britanicilor pentru a-i convinge să vină în România şi să-i cunoască pe români la ei acasă?

Aşa cum am mai spus, nu trebuie să judeci o carte după copertă. Aşa că, de ce să judeci o naţiune? Britanicii ar trebui să viziteze România pentru că este o ţară cu istorie europeană, un ţinut plin de castele, cu peisaje incredibile, cu aventuri montane sau cu Delta Dunării şi natura ei simplă şi virgină pe care o întâlneşti numai aici. România a dat lumii unele dintre cele mai mari personalităţi în domenii precum cultura, educaţia, medicina sau arta. Iată doar câteva motive pentru a vizita România la care aş adăuga prietenia şi generozitatea oamenilor pe care îi întâlneşti la tot pasul. Sunt foarte mândru să constat că Principele de Wales a înţeles dintotdeauna aşa cum este România cu adevărat. Sunt sigur că Alteţa Sa Regală ar fi de acord că nu putem fi catalogaţi drept o ţară numai cu oameni care creează probleme. De aceea, îndemnul meu este: britanici, îndrăzniţi să vizitaţi România!

Explicaţie foto: Principele Nicolae, Madagascar, 2005, Arhivă personală

Explicaţie foto: Principele Nicolae (în mijloc) alături de colegii de expediţie, într-un hotel din Antananarivo, Madagascar, 2005, Arhivă personală

Explicaţie foto: Principele Nicolae în vizită la copiii de la EuroEd, noiembrie 2012, Arhivă personală

Explicaţie foto: Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana, Principesele Margareta, Elena şi Dr. Robin Medforth-Mills, la botezul Principelui Nicolae, Versoix, Elveţia, 1985, Arhivă personală

Explicaţie foto: Principele Nicolae alături de părinţii săi, Principesa Elena şi Dr. Robin Medforth-Mills, Flass Hall, Anglia, 1989, Arhivă personală

Explicaţie foto: Principele Nicolae, primul, dreapta-jos, alături de prefecţii şcolii, de director şi de directorul adjunct, Shiplake College, iunie 2004, Arhivă personală

Explicaţie foto: Principele Nicolae şi sora sa Elisabeta Karina decoraţi cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României, Castelul Peleş, septembrie 2013, Arhivă personală

 

Citește și: