Mai degrabă BLOCHEAZĂ Brexit-ul, decât să iasă din UE fără un acord. Theresa May, ULTIMATUM pentru parlamentarii britanici

Mai degrabă BLOCHEAZĂ Brexit-ul, decât să iasă din UE fără un acord. Theresa May, ULTIMATUM pentru parlamentarii britanici
Publicat: 14/01/2019, 03:55
Actualizat: 25/03/2019, 19:34

Premierul Theresa May intenționează să avertizeze Parlamentul Marii Britanii, în discursul de astăzi, că mai degrabă va bloca Brexit-ul, decât să iasă din Uniunea Europeană fără un acord, relatează BBC. Ea consideră că încrederea în politică va fi afectată „catastrofal„, dacă rezultatul referendumului prin care britanicii își exprimau dorința de a părăsi UE nu va fi implementat.

În ediția de duminică a publicației Daily Express, Theresa May a transmisun mesaj aproape disperat către poporul britanic, iar ideile lui principale le va repeta în fața parlamentarilor.

„Verdictul referendumului a fost clar – poporul din Marea Britanie dorește ca viitorul nostru să continue în afara Uniunii Europene,” a scris May în Sunday Express. „Dar în spatele acestor voturi stau o mulțime de viziuni asupra cum va arăta acest viitor.

(…) Ca prim ministru, este de datoria mea să găsesc o cale de mijloc între aceste idei. Din acest motiv, încă din 2016, lucrez neostenit să sintetizez această varietate de opțiuni și opinii într-un Brexit care să funcționeze în toată Marea Britanie. După negocieri dificile, în care am ținut partea Marii Britanii, am reușit să obțin concesii pe care mulți le credeau imposibile.

Acordul pe care l-am obținut este satisfăcător pentru țara noastră. Vom prelua controlul asupra frontierelor, oprind o dată pentru totdeauna libera circulație. Vom prelua controlul asupra legilor noastre, ieșind de sub jurisdicția Curții Europene de Justiție. și vom prelua controlul asupra banilor noștri, oprind sumele imense pe care le trimiteam anual Bruxelles-ului, pentru a le investi conform priorităților noastre.

(…) Marți, parlamentarii voștri vor vota acest acord și, odată cu el, viitorul vostru. Este cea mai importantă decizie pe care vreun parlamentar al generației noastre este chemat să o ia. Vor trebui să decidă ce contează cu adevărat.

(…) Când ați hotărât să votați la referendum, ați dorit ca vocea voastră să fie auzită. Unii dintre voi nu mai votaseră de zeci de ani. Nu putem – și nici nu trebuie – să vă dezamăgim.

Ar afecta în mod catastrofal și de neiertat încrederea în democrația noastră. Așa că mesajul meu către Parlament este simplu: E timpul să lăsăm jocurile politice deoparte și să facem ce trebuie pentru țara noastră.”

Jeremy Corbyn, liderul Laburiștilor, a anunțat că vor vota împotriva acordului, iar dacă acesta nu va trece de Parlament, vor iniția alegeri anticipate. El a promis și o moțiune de cenzură împotriva guvernului Theresa May: „Vom alege momentul potrivit, dar nici o grijă, nu va mai trece mult!” a spus Corbyn reporterilor BBC.

În jur de 100 de parlamentari conservatori și cei 10 ai Partidului democratic Unionist vor vota, de asemenea, împotriva acordului.

Marți, după cinci zile de dezbateri, membrii Parlamentului britanic trebuie să se pronunțe asupra acordului de ieșirea din UE obținut de Theresa May, precum și asupra unor amendamente care l-ar putea reformula. Dacă acordul va fi respins, Theresa May are la dispoziție trei zile lucrătoare să propună un „Plan B„. În acest caz, premierul trebuie să plece miercuri la Bruxelles, să obțină noi concesii de la Uniunea Europeană. Un eventual „Plan B” trebuie supus votului parlamentarilor pe 21 ianuarie. Ieșirea Marii Britanii din UE este programată pe 29 martie, dacă până atunci, Parlamentul nu decide să amâne sau să anuleze Brexit-ul.

Uniunea Europeană pregătește varianta amânării până în iulie a termenului ieșirii Marii Britanii din UE, afirmă surse citate de ziarul The Guardian.

Termenul de 29 martie este considerat acum de Bruxelles tot mai improbabil, din cauza opoziției cu care se confruntă Guvernul britanic în Camera Comunelor și se așteaptă ca britanicii să ceară oficial prelungire a Articolului 50 al Tratatului UE.

După primirea solicitării formale, președintele Consiliului European, Donald Tusk, va convoca un summit european special.

O prelungire „tehnică” până în iulie va fi probabil primul pas pentru a oferi Guvernului Theresa May timp suplimentar pentru revizuirea și ratificarea actualului Acord Brexit imediat după ce Downing Street va avea o idee clară despre ce dorește majoritatea din Camera Comunelor.

Funcționari europeni de rang înalt au explicat că ar putea fi oferită o amânare mai mare, printr-o altă decizie, în cazul în care în Marea Britanie vor fi convocate alegeri parlamentare anticipate ori un nou referendum pe tema apartenenței la UE.

Ca și când nu ar fi de ajuns, noi complicații sunt aduse de alegerile europarlamentare din mai

„Sesiunea Parlamentului European va începe în iulie. Vor trebui să existe în continuare eurodeputați britanici, dacă Marea Britanie va fi în continuare stat membru UE. Dar lucrurile nu sunt albe sau negre în Uniunea Europeană,” a explicat un diplomat european.

Astăzi, Comisia Europeană urmează să publice un document prin care va oferi clarificări suplimentare despre statutul temporar al frontierei dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord, în speranța că unii deputați britanici vor decide să susțină Acordul Brexit.

Liderii Uniunii Europene au atras atenția în mai multe rânduri că Acordul Brexit nu va fi modificat sau reinterpretat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
O navă de război misterioasă care s-a scufundat în 1742 a fost, în sfârșit, identificată