Vladimir Putin, la un pas de MOARTE. Tentativă de ASASINAT, DEJUCATĂ înainte de sosirea în Serbia

Vladimir Putin, la un pas de MOARTE. Tentativă de ASASINAT, DEJUCATĂ înainte de sosirea în Serbia
Publicat: 17/01/2019, 23:08
Actualizat: 25/03/2019, 19:46

Cu câteva ore înainte ca Vladimir Putin să ajungă la Belgrad, pentru o vizită oficială, sârbii l-au arestat pe Armin AlibaÅ¡ić (21 de ani), suspectat de apartenență la gruparea teroristă ISIS, informează The Sun.

Suspectul a fost oprit de o patrulă a Poliției în localitatea Potok, de lângă orașul Novi Pazar, situat în sudul țării, în apropierea graniței cu provincia Kosovo. Atenția polițiștilor a fost atrasă de rucsacul acestuia, în care au găsit o pușcă cu lunetă. Când i-au percheziționat apartamentul, au descoperit un adevărat arsenal, precum și componente de fabricare a bombelor artizanale, potrivit presei sârbe. De asemenea, mai avea steagul grupării teroriste „Stat Islamic” și materiale de propagandă.

Există suspiciuni că acesta nu ar fi acționat singur.

„Bănuim că AlibaÅ¡ić intenționa să detoneze o bombă la sosirea lui Putin,” a declarat un oficial sârb, citat deThe Moscow Times.

Președintele rus a sosit joi în Serbia, unde a fost întâmpinat într-un stil imperial, scrie presa sârbă. În timpul intonării imnurilor naționale ale celor două țări, băteau clopotele în Belgrad și răsunau salve de tun.

Avionul prezidențial rus a fost escortat de MiG-uri sârbești până la aterizare, iar panouri imense, pe care scria – în limbile sârbă și rusă – „Bine ai venit, mult stimate președinte Putin, prieten drag!” se puteau vedea peste tot în Belgrad.

Fântâna arteziană din piața Slavija din centrul Belgradului a fost luminată în culorile drapelelor celor două țări.

„Putin a fost întâmpinat la Belgrad ca un star rock,” scrie agenția France Presse.

Putin a părut plăcut impresionat de cadoul președintelui sârb Aleksandar Vucic: un câine rasa Șarplaninaț, din sud-vestul Serbiei.

La rândul său, președintele rus l-a decorat pe Vucic cu ordinul Aleksandr Nevski, care nu mai fusese acordat unui sârb de peste 100 de ani.

Peste 100.000 de sârbi au ieșit în stradă, la un marș în onoarea celor doi președinți.

Manifestația s-a încheiat în jurul Catedralei Sfantul Sava, unde patriarhul Irineu l-a primit pe președintele rus, i-a arătat picturile de pe ziduri, restaurate cu sprijinul rușilor și au aprins lumânări.

„Vă mulțumesc pentru prietenie!” le-a spus Putin zecilor de mii de oameni care îl aclamau.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului