Studenții străini vor putea sta până la doi ani în Marea Britanie după finalizarea studiilor

Studenții străini vor putea sta până la doi ani în Marea Britanie după finalizarea studiilor
Publicat: 11/09/2019, 16:35

În baza reglementărilor în vigoare, introduse de fostul premier Theresa May în perioada în care era ministru de Interne, studenții pot rămânne în țară pentru patru luni după finalizarea studiilor.

„Ccontribuția importantă pe care studenții străini o aduc țării și universităților noastre este atât culturală cât și economică. Prezența lor este în avantajul Marii Britanii”, a transmis ministrul Educației, Gavin Williamson, într-un comunicat.

Această măsură, continuă el, „va permite prestigiosului nostru sector al învățământului superior să continue să-i atragă pe cei mai talentați în Marea Britanie”.

Guvernul a anunțat că noua măsură le va permite celor care finalizează studiile în regat să muncească sau să-și caute de lucru, cu orice nuivel de calificare.

Numărul studenților beneficiari ai acestui program este nelimitat.

Măsura urmează să se aplice începând de anul viitor celor care încep un prim ciclu sau un ciclu superior într-o „universitate britanică sau o instituție de învățământ superior de încredere, care a trecut proba în domeniul gestionării controlului imigrației”.

În Marea Britanie studiază în fiecare an aproximativ 450.000 de tineri din diferite state ale lumii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția