no author
Silviu Bănilă
982 vizualizări 2 feb 2019

Tentativa armatei britanice de a recruta oameni din generaţia „snowflakes” (fulgi de zăpadă), millenials şi cea a dependenţilor de smartphone-uri a fost ironizată în mediile de socializare, scrie Daily Star.

Noul „job flexibil” le permite soldaţilor obişnuiţi să lucreze part-time sau să limiteze timpul petrecut în anumite baze militare.

Facilitatea va fi implementată începând cu această lună, după un „experiment” extins cu soldaţi part-time.

Forţele armate oferă astfel flexibilitate pentru cei care au persoane în îngrijire şi cei care urmează studii.

Şefii din Apărare speră ca ajutorul să permită Armatei să păstreze tinerele talente, care altfel ar fi nevoite să plece.

Directorul de Personal, General Maior Ivan Jones, a declarat: „Iniţiativa va continua să modernizeze oportunităţile de angajare în Serviciu şi să diversifice căile prin care îi ajutăm pe soldaţi şi familiile lor. Cred că ne va întări ca instituţie”.

Un sondaj realizat anul trecut în rândul militarilor a arătat că doar 30% dintre aceştia simt că pot împăca viaţa personală cu cea profesională.

Înscrierile vor fi supervizate de Centrul pentru Personal Militar, cu regula de bază care spune că toţi soldaţii trebuie să răspundă chemării la arme, în cazuri urgente sau care ţin de siguranţa naţională.
 

Citește și: