no author
Silviu Bănilă
2752 vizualizări 8 nov 2018

Astfel, sectorul public nu va mai avea niciun rol religios, scrie The Guardian. „Odată cu acest acord, 10.000 de funcţionari civili vor fi ELIBERAŢI”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzannakopoulos.

„Chiar dacă aceşti clerici nu sunt neapărat funcţionari publici, sunt după nume şi se încadrează la statutul funcţionarilor civili”.

Premierul Alexis Tsipras, ateist declarat, a declarat că doreşte să redefinească relaţiile complexe ale guvernului elen cu biserica. Progresiştii au vorbit dintotdeauna de separarea bisericii de stat.



Preoţii vor fi plătiţi dintr-un fond comun, care va fi suplimentat din vânzarea proprietăţilor mult disputate între cele două entităţi, stat şi biserică. Salariile vor fi oferite de stat sub forma unei subvenţii anuale de 200 milioane de euro, pe care biserica o va primi.

Biserica elenă este cea mai bogată instituţie din ţară, cu hoteluri, întreprinderi şi alte active în portofoliu. Această bogăţie a determinat tensiuni în plină criză financiară. Veniturile din imobile ale căror drepturi de proprietate au fost disputate începând cu anii 1950 vor fi împărţite în mod egal, 50-50.



Tzannakopoulos a declarat că acordul va asigura imparţialitate religioasă, pentru un stat acuzat de multe ori că i-a prejudiciat pe cetăţenii non-ortodocşi din Grecia. Atena a fost criticată pentru încălcarea drepturilor minorităţilor religioase, precum musulmanii, martorii lui Iehova sau catolicii.

Acordul, care va fi ratificat de cabinetul Sf. Sinod, a fost dezvăluit după ce Tsipras a vorbit marţi cu liderul spiritual al Greciei, Arhiepiscopul Ieronimus.

foto: youtube.com

Citește și: