PREMIERĂ în Italia: Copiii nevaccinați nu vor mai avea voie în grădinițe. Părinții riscă amenzi de până la 500 de euro

PREMIERĂ în Italia: Copiii nevaccinați nu vor mai avea voie în grădinițe.  Părinții riscă amenzi de până la 500 de euro
Publicat: 12/03/2019, 21:34
Actualizat: 25/03/2019, 18:55

Începând din 10 martie, părinții copiilor cu vârste între 0 și 16 ani care locuiesc în Italia trebuie să prezinte dovada că au fost vaccinați. Dacă documentația nu va fi trimisă, copiii cu vârste între 0 și 6 ani riscă să nu mai fie primiți la creșe și grădinițe, relatează cotidianul La Repubblica.

În cazul copiilor cu vârste între 7 și 16 ani care nu sunt vaccinați, părinții riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de euro.

„Toată lumea a avut timp să se adapteze regulilor”, a declarat ministrul italian al Sănătății, Giulia Grillo.

Potrivit datelor oficiale, în orașul Bologna, spre exemplu, sunt peste 5.000 de copii care nu sunt vaccinați: 840 au vârste între 0 și 6 ani, iar 4.200 între 7 și 16 ani.

Conform legislației din Italia, copiii trebuie vaccinați contra unei serii de boli, printre care se numără varicela, poliomielita, rujeola, rubeola sau parotidita epidemică.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Vremea strică planurile de weekend. Vești proaste de la ANM
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun