Irlandezii au votat în favoarea liberalizării legislației privind avorturile

Irlandezii au votat în favoarea liberalizării legislației privind avorturile
Publicat: 26/05/2018, 13:44

Potrivit unui exit-poll transmis de postul RTE, 69.4% dintre irlandezi au votat „da”, în timp ce 30.6% dintre alegători s-au opus liberalizării legislației privind avorturile.

Numărătoarea oficială a voturilor va începe sâmbătă la ora locală 09.00 (11.00, ora României).

Irlanda a organizat vineri un referendum privind legalizarea avorturilor, în prezent interzise de un amendament al Constituției irlandeze. Potrivit legislației în vigoare, avorturile sunt interzise în Irlanda, cu excepția cazurilor în care sarcina pune în pericol viața mamei.

Astfel, referendumul a vizat consultarea cetățenilor cu privire la un articol din Constituția Irlandei adoptat în 1983, care instituie dreptul la viață al persoanelor nenăscute.

Premierul Leo Varadkar a susținut liberalizarea legislației avorturilor, afirmând că actualele prevederi nu sunt sigure pentru sănătatea cetățenilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Urdăreanu, regele cavourilor de lux. Mormântul lui are patru etaje și cartel de acces
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Emisiile de la marile companii de petrol și gaze ar putea cauza milioane de decese...