Guvernul de la Londra a publicat documentul referitor la planurile Brexit

Guvernul de la Londra a publicat documentul referitor la planurile Brexit
Publicat: 12/09/2019, 08:33

Documentul a fost publicat după ce Parlamentul a votat luni în favoarea unei moțiuni ce obligă Guvernul de la Londra să dea publicității toate documentele privind decizia de prorogare a Parlamentul britanic și referitoare la planurile privind retragerea Marii Britanii din UE fără un acord.

Cu toate acestea, Michael Gove, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord, a informat că Guvernul nu va publica documentele referitoare la discuțiile interne privind prorogarea Parlamentului.

Documentul subliniază o serie de „posibile consecințe” ale impactului producerii unui Brexit fără acord pe data de 31 octombrie.

Liderul opoziției, Jeremy Corbyn, a declarat că acest confirmă faptul că premierul este „pregătit să îi pedepsească pe cei care își permit cel mai puțin”.

Parlamentul de la Londra a fost prorogat luni, până pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate, în contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fără acord.

Boris Johnson, noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași:...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ion Iliescu, urmărit penal în "dosarul fără sfârșit" al mineriadei din urmă cu 34 de...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Secretele neștiute ale NASA: De la inovații medicale la cultivarea plantelor în spațiu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier