no author
Andrei Vacaru
239 vizualizări 11 iun 2019

Astfel, potrivit informaţiilor The Intercept, Rashid al-Malik ar fi primit bani în 2017 de la agenţia guvernamentală de spionaj din Emiratele Arabe Unite (NIS) pentru a obţine şi a transmite informaţii cu privire la strategia Administraţiei Trump referitoare la Orientul Mijlociu. Raportul citează o serie de documente oficiale, precum şi surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Astfel, în schimbul beneficiilor de ordin financiar, Malik ar fi trimis către NIS informaţii de interes pentru autorităţile din Emiratele Arabe Unite, inclusiv date despre intenţia Statelor Unite de a media criza din Golf în care este implicat Qatarul, precum şi informaţii despre diverse întâlniri dintre oficiali americani şi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.

„Malik a avut sarcina de a oferi informaţii către Emiratele Arabe Unite în legătură cu subiecte de interes pentru această ţară, precum acţiunile Administraţiei Trump în legătură cu Frăţia Musulmană”, se arată în raportul The Intercept.

Printre oficialii care au fost implicaţi în această operaţiune s-ar fi aflat şi Ali al-Shamsi, directorul NIS, potrivit aceloraşi surse. Al-Shamsi este „mai mult decât un spion, este şi un mesager discret” pentru prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed şi fratele său Tahnoun bin Zayed, se arată în acelaşi raport.

„Shamsi şi guvernul din Emirate cred că îl pot influenţa pe Trump dacă fac afaceri cu el”, a declarat una din sursele The Intercept.

Veridicitatea informaţiilor cuprinse în raport a fost negată de către avocatul lui Rashid al-Malik, Bill Coffield. „Nu i-a fost niciodată solicitat să ofere informaţii cu privire la Administraţia Trump”, a spus acesta.

Casa Albă, CIA şi Departamentul american de Justiţie au refuzat să comenteze informaţiile.

Foto: Pixabay (caracter ilustrativ)

 

Citește și: