FUNERALIILE lui George H.W. BUSH

FUNERALIILE lui George H.W. BUSH
Publicat: 05/12/2018, 22:38
Actualizat: 26/03/2019, 12:30

Ceremonia se desfășoară la Catedrala Națională din Washington, începând cu ora locală 11.00, transmite postul CNN.

Printre personalitățile prezente la eveniment se numără președintele american Donald Trump și soția sa Melania și patru dintre foștii președinți ai Statelor Unite, alături de soțiile acestora, inclusiv fiul acestuia și fostul președinte american, George W Bush și mai mulți membri ai familiei acestuia.

La ceremonie este prezent cancelarul german Angela Merkel, fostul vicepreședinte Joe Biden, procurorul general Matthew G. Whitaker, fostul președinte Jimmy Carter, precum și numeroși membri ai Congresului american.

Sicriul celui de-al 41-lea lider de la Casa Albă acoperit de drapelul american a fost depus miercuri dimineață la Capitoliu pe acordurile melodiei „Marșul Președintelui”, și au fost trase 21 de salve de tun.

Coloana oficială a părăsit apoi clădirea Capitoliului și s-a îndreptat spre Catedrala din Washington.

George H.W. Busha murit sâmbătă la vârsta de 94 de ani.

Funeraliile lui Georrge H.V. Bush

Decesul fostului președinte american a fost anunțat printr-un mesaj postat pe Twitter de purtătorul său de cuvânt, Jim McGrath. Cauza morții nu a fost încă făcută publică, dar acesta anunțase încă dinanul 2012, că suferă de o formă a bolii Parkinson.

Înainte de a fi ales în funcția de președinte, George H.W. Bush a fost unpilotîn Marina americană, decorat pentru serviciile sale, a îndeplinit funcția de congressman, a fost delegat al Națiunilor Unite, președinte al Partidului Republican, reprezentant la Beijing și director alCIA.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Blestemul minelor de sare. Catastrofele din Ocna Mureș, un scenariu posibil pentru Slănic Prahova
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Dansatoarea lui Dorian Popa, motivul despărțirii dintre artist și Babs?! Tânăra face lumină în acest...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier