Financial Times: Franța o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al UE

Financial Times: Franța o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al UE
Publicat: 16/07/2019, 20:55

Franța a acceptat să o susțină pe Laura Codruta Kovesi pentru conducerea Parchetului European, în locul propriului candidat, Jean-François Bohnert, au declarat surse franceze și române. Decizia a fost luată după ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a ieșit învingător luna trecută în negocierile cu Germania și alte state UE pentru alocarea funcțiilor de conducere în cadrul Uniunii Europene, inclusiv prin desemnarea Christinei Lagarde, din Franța, pentru postul de președinte al Băncii Centrale Europene.

Un oficial francez a declarat pentru Financial Times că decizia de a fi susținută Laura Codruța Kovesi are rolul de a asigura un echilibru geografic mai bun al funcțiilor de conducere în Uniunea Europeană, dat fiind că încă nu există niciun post alocat Europei de Est; de asemenea, decizia evidențiază angajamentul Parisului în sensul respectării statului de drept și în favoarea eforturilor Laurei Codruța Kovesi de a susține aceste principii în România. „Decizia va permite și constituirea rapidă a Parchetului european, pe care noi l-am susținut activ”, a declarat oficialul francez.

Eurodeputatul român Dacian Cioloș, liderul grupului Înnoim Europa din Parlamentul UE, a declarat pentru Financial Times că Parisul va anunța oficial susținerea pentru Laura Codruța-Kovesi în următoarele zile. „Guvernul francez va informa Consiliul UE în viitorul apropiat că va decide să o susțină pe Laura Kovesi și sper că acest lucru va deschide drumul pentru o hotărâre în acest sens”, a declarat Cioloș.

Jean-François Bohnert, procurorul francez susținut de Consiliul UE pentru conducerea Pachetului UE, a afirmat, într-un interviu acordat site-ului Politico.eu, că sarcina procurorului-șef european nu va fi doar să combată corupția, subliniind că se pune prea mult accent pe experiența anticorupție a Laurei Codruța Kovesi. Jean-Francois Bohnert a evidențiat, în interviul acordat Politico.eu, importanța ca noul Oficiu al Parchetului European (EPPO) să aplice reglementările. „Trebuie să recurgem de fiecare dată la textul legii”, a declarat Bohnert. Reglementările arată că Parchetul UE îi va „investiga, îi va inculpa și îi va deferi justiției pe autorii infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene”, a subliniat procurorul francez.

Întrebat dacă se pune prea mult accent pe experiența Laurei Codruța Kovesi în combaterea corupției, deși aceasta reprezintă doar o mică parte a activității Parchetului UE, Bohnert a răspuns „da”, potrivit Politico.eu. „Este principala experiență a Laurei Kövesi, pot înțelege în totalitate acest lucru dacă vine din partea ei”, a precizat Bohnert, avertizând însă asupra riscului concentrării pe un singur element al atribuțiilor noului procuror-șef al UE. „Este ca și cum am folosi un binoclu, dacă reglezi lentila nu se vede același lucru. Poate că nici în timpul discuțiilor de la audierile în Parlamentul European, concentrarea prea mult doar pe corupție nu a fost neapărat modul bun de a face acest lucru”.

Jean-Francois Bohnert a vorbit și despre faptul că Laura Codruța Kovesi, foarte cunoscută în România și în cercurile politice europene, a fost în centrul atenției de la începerea procedurilor pentru desemnarea procurorului-șef al UE. „În prima fază, desigur, acesta nu a fost un avantaj. M-am simțit puțin lăsat în spatele scenei, deoarece atenția principală era asupra domnișoarei Kövesi”, a subliniat Bohnert, notând că presa a aplicat un „tratament diferențiat”.

Anterior, Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de șef al Parchetului european, a transmis că nu s-a retras din cursă, în pofida faptului că vineri, în România, circula informația că Laura Codruța Kovesi a rămas singură în cursă. Un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice franceze a declarat că „în momentul de față, nu s-a schimbat nimic” în ceea ce privește poziția Franței. Bonhert a declarat că este „trist să citească mesajele de pe Twitter care îi cer să se retragă din cursa pentru Parchetul european”, afirmând că nu este ceva ce ia în considerare. Mai mult decât atât, acesta a declarat că procurorii germani s-au oferit să îl susțină în cadrul unei conferințe recente. „Mulți oameni mă susțin și știu că am experiență. Nu pot să renunț pentru că mulți alți oameni nu ar înțelege”, a adăugat procurorul francez.

Laura Codruța Kovesi a declarat, duminică, într-un interviu acordat BBC referitor la candidatura sa la Parchetul european, că Guvernul României nu a susținut-o la Bruxelles, precizând însă că acest lucru nu a contat în demersul său pentru că „nu a așteptat niciodată ajutorul lor”. „Această candidatură e foarte importantă, nu doar pentru mine la nivel personal, e importantă pentru colegii mei, pentru întreg sistemul judiciar și pentru țara mea pentru că, în acest moment, independența sistemului de justiție este atacată. Putem dovedi, eu și colegii mei, că, prin această candidatură, putem obține ceva pentru țara noastră și putem face ceva pentru a ne continua munca”, a spus Laura Codruța Kovesi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia