Diplomați americani, reținuți în apropiere de Severodvinsk, locul unde s-a produs un accident atomic

Diplomați americani, reținuți în apropiere de Severodvinsk, locul unde s-a produs un accident atomic
Publicat: 17/10/2019, 10:32

Cei trei s-au îmbarcat luni într-un tren care ajungea la Severodvinsk, oraș în care accesul cetățenilor străini este restricționat.

Autoritățile ruse au transmis că cei trei au afirmat că intenționau să ajungă la Arhangelsk, oraș aflat la aproximativ 30 de kilometri de Severodvinsk.

Ministerul de Externe de la Moscova a comunicat miercuri că diplomații americani se aflau într-o călătorie oficială și au informat ministerul rus al Apărării în legătură cu acest lucru.

„Doar că ei au spus că intenția lor este să viziteze Arhangelsk și au ajuns pe ruta spre Severodvinsk”, a explicat MAE rus.

„Probabil s-au pierdut. Suntem gata să oferim ambasadei SUA o hartă [a Rusiei]”, se mai afirmă în comunicatul dat publicității de Minister.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington a declarat: „Diplomații americani erau într-o călătorie oficială și au notificat autoritățile ruse în mod corespunzător în ceea ce privește călătoria lor”.

În luna august, autoritățile militare ruse au susținut că accidentul s-a produs în cursul testării unui motor de rachetă cu combustibil lichid și au negat informațiile privind o creștere a radioactivității.

Agenția nucleară din Rusia (Rosatom) a confirmat ulterior că explozia accidentală din zona arctică s-a produs în timpul testării unor noi tipuri de „armament”, subliniind că proiectele militare vor continua.

Nivelul radiațiilor în orașul Severodvinsk, aflat la 40 de kilometri de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk, a crescut de patru până la 16 ori peste valorile normale, a anunțat agenția rusă de meteorologie, Rosgidromet.

Conform experților americani, deflagrația ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO). Imediat după explozie, nivelul radiațiilor a crescut în orășelul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk.

În pofida riscurilor asociate cu o astfel de tehnologie, pentru președintele Vladimir Putin, care se confruntă cu o opoziție crescândă în plan intern, dezvoltarea de noi arme este o parte cheie a argumentul său potrivit căruia scopul său este să așeze Rusia în poziția pe care Uniunea Sovietică o deținea pe scena globală ca mare putere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican