Gândurile lui Cristoiu: Carmen Iohannis le eclipsează pe toate. A devenit un clișeu

Publicat: 07/12/2019, 08:49

Jurnalistul a explicat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că o caracteristică a campaniei „de umflare” a imaginii lui Klaus și Carmen Iohannis este transformarea unor elemente obișnuite de protocol în ceva unic, amintind de epoca Ceaușescu.

„Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu era o misiune, o sarcină a presei de a arăta importanța internațională a lui Ceaușescu, care chiar era, adică chiar era. Asistăm acum la ora actuală la un fel de umflare cu gura a unui balon care se numește «importanța internațională a lui Klaus Iohannis». De ce spun, pentru că elemente de protocol sunt prezentate de presa mituită, așa îi spun eu, de Cartel, ca fiind unicități. De exemplu s-a făcut mare tărăboi de faptul că regina a stat de vorbă cu Carmen Iohannis, păi regina a stat de vorbă în cadrul unui protocol, nu are nici o semnificație. Aaa, dacă cu celelalte dădea mâna și pe ea o îmbrățișa și spunea ceva la ureche, ziceam, aici e o chestie deosebită”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu a susținut că dejunul la care a fost invitat președintele Iohannis de liderul de la Casa Albă, Donald Trump, cu ocazia summit-ului NATO de la Londra, a costat bugetul României 4 miliarde de dolari.

„Domnul Klaus Iohannis a fost, într-adevăr, invitat la un șpriț restrâns împreună cu toți cei care au aprobat, au pus în PIB 2%, numai că dejunul ăsta la care domnul Trump o fi dat vreo 100 de euro pentru fiecare persoană, hai 200, pe noi ne-a costat 4 miliarde, adică noi avem o presă atât de sărmană încât nu reușește să disocieze între ce e avantaj național. Un politician ca Trump zice mă «și trebuie să obținem de la românii ăia 4 miliarde», de aia s-a și balansat problema cu deficitul că trebuia să plătim rachetele alea înainte. Și îl întrebă pe consilier «și domnule, și Klaus Iohannis ce vrea?» și dacă era alt președinte, (…) cum spunea Cătălin Ivan sau cine era, Cataramă, «românii spun așa: renunțăm la 5G, dar dați-ne și dumneavoastră o afacere» și vin consilierii și spun «domnule președintele vrea să luați un dejun restrâns», bine zice ăla că nu mă costă nimic, de abia și mănânc, deci aceasta nu a avut nici o semnificație”, a explicat jurnalistul.

Ion Cristoiu a arătat că, pe lângă președintele Iohannis, „presa de cartel” se ocupă și de imaginea soției acestuia, Carmen, și a criticat relatările conform cărora, la întâlnirile oficiale, aceasta reușește să eclipseze toate celelalte doamne prezente prin apariția sa.

„Nu mai spun de toate prostiile alea că doamna Iohannis a eclipsat-o pe Melania Trump. Să știți că Bogdan Iacob tot el a făcut acum un bilanț senzațional, cred că l-a și publicat, în care a arătat că ea a eclipsat pe toți, mai țineți minte? A devenit un clișeu, a eclipsat-o pe regina Iordaniei, a eclipsat-o pe prințesa Spaniei, a eclipsat-o pe Melania Trump, a eclipsat-o pe doamna Macron, înțeleg că ea le eclipsează pe toate, acuma nu vreau eu, sunt bărbat, nu vreau să fiu răutăcios să spun, domnule, chiar așa? Dar este rușinos că am o asemenea presă care ori ne crede proști, ceea ce poate are dreptate că noi înghițim toate astea și în care transformă în elemente de protocol… vă dau un exemplu: deci zice titlu, nu mai dau că toate au fost titluri, «Klaus Iohannis va fi primit de regina Angliei», el a fost primit împreună cu toți ăia… Nu mai spun că la astea cu regina Angliei, e păcat”, a susținut jurnalistul.

În acest context, analistul politic a anunțat că va lansa cristoiublog.ro o rubrică nouă, „Presa care behăie”.

„Eu o să fac pe blog o rubrică presa care behăie, că așa îmi place mie și au dat așa: imagini care au înconjurat globul, adică vă imaginați agenția de presă din Africa de Sud, Malaysia au dat imaginile, Carmen Iohannis, prima noastră doamnă o eclipsează pe Melania Trump, nu… regina dă mâna cu Carmen Iohannis sub privire invidioase ale doamnei Trump, ale Melaniei Trump, nu știu de unde le-a scos și a venit și Angela Merkel. Nu e o glumă, așa ceva nu am pomenit nici în presa comunistă, dar mă rog”, a mai spus Ion Cristoiu.

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marți, în marja reuniunii NATO de la Londra, cu omologul său american, Donald Trump, cei doi fiind însoțiți de nevestele lor, Carmen și Melania. La rândul său, Trump i-a invitat la un prânz pe șefii statelor care alocă 2% din PIB pentru Apărare, printre acestea aflându-se și România.

„Am spus că vreau să-i iau pe cei cu două procente la prânz. Le spun afectuos «cei cu două procente», dar vreau să-i iau la prânz, așa că fac eu cinste”, a spus Donald Trump la prânzul la care a participat președintele Klaus Iohannis, dar și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum vrea să scape ucigașul Mirelei de închisoare? Ireal la ce metodă ar putea să...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am...