Telegondolă și pistă olimpică de schi de milioane de euro Borșa, în județul Maramureș. Când vor fi gata lucrările

Telegondolă și pistă olimpică de schi de milioane de euro Borșa, în județul Maramureș. Când vor fi gata lucrările
Publicat: 18/05/2019, 18:47

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Maramureș transmis, sâmbătă, lucrările ar putea începe imediat după semnarea contractului de către ministrul Turismului și ar dura un an.

„Printr-o politică ingenioasă a Ministerului Turismului proiectul telegondolei și a pârtiei olimpice de schi din Borșa devine realitate și putem anunța obținerea a peste 20 de milioane de euro pentru acest proiect. Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, se angajează ca, într-un an de zile, lucrările să fie și finalizate, mai ales că are din partea Ministerului Turismului, proaspăt adus din București, avizul pentru această investiție, respectiv suma alocată de Guvernul României. Sperăm ca săptămâna viitoare să avem parte de vizita ministrului Turismului în județul Maramureș pentru semnarea contractului și demararea lucrărilor”, a arătat, în comunicat, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, a subliniat, la rândul său, că pârtia olimpică de schi din Borșa va fi singura de acest fel din România.

„Proiectul se referă la o telegondolă de 8 locuri și o pârtie de schi de talie olimpică, cu o lungime de 2.850 de metri, o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, dotată cu instalație de zăpadă artificială, nocturnă atât pentru antrenamente, cât și pentru organizarea de concursuri nocturne. Avem speranța ca, din anul 2021, să se schize la Borșa pe cea mai frumoasă pârtie din țară”, a menționat Timiș.

Primarul orașului Borșa declara corespondentului Mediafax în ianuarie 2018 că proiectul construirii unei pârtii olimpice de schi care va fi cea mai lungă din România, a fost relansat de primărie, pe această pârtie urmând să fie organizate competiții naționale și internaționale.

„Prima bază a construirii unei piste olimpice de schi s-a pus în anii 1940 când, la Borșa, membrii unui club sportiv au început construirea unei stațiuni turistice pentru sporturi de iarnă, urmând să găzduiască Olimpiada de Iarnă din 1948. Proiectul a fost abandonat din cauza războiului și s-a reluat, ulterior, de mai multe ori, atât de autoritățile comuniste în anii 1960, cât și după anii 2000, dar au fost întâmpinate diverse probleme. Primăria Borșa repornește acum investiția care înseamnă instalație de transport pe cablu de tip telegondolă, cu o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, și o pârtie olimpică de schi cu o lungime de 2.800 de metri, cea mai lungă din România, dotată cu tunuri de zăpadă, instalație de nocturnă și lac de acumulare pentru alimentarea tunurilor de zăpadă. Investiția este estimată la 10 milioane de euro”, spunea, atunci, Timiș.

Edilul din Borșa sublinia că proiectul urma să fie depus integral la Ministerul Turismului.

De asemenea, Sorin Timiș preciza că proiectul construirii pârtiei de schi este o parte dintr-un proiect mai amplu al Primăriei Borșa, estimat la 70 – 100 de milioane de euro, care include încă 8 instalații de transport pe cablu, construirea unei arene de biatlon și schi fond și complex de trambuline, ajungându-se, în final, la un domeniu schiabil de 25 de kilometri.

„Proiectul complet este prins în Masterplanul de turism al României și s-ar putea derula pe o perioadă de 10 ani”, menționa, anul trecut, Sorin Timiș.

Foto: Pixabay

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția