5821 vizualizări 10 ian 2018

Imediat după ce au anunţat angajaţii despre închiderea fabricii de zahăr, proprietarii germani au început să caute în piaţă cumpărători pentru teren. Aceasta chiar dacă primele disponibilizări vor avea loc în martie. Se pare că prima ofertă a fost făcută Primăriei Oradea. Primarul Ilie Bolojan s-a mărginit doar să spună că „nu fac comentarii pe acest subiect ”, poziţie de înţeles atât timp cât nu există o înţelegere fermă între partenerii de discuţii. Chestionat dacă în strategia de dezvoltare a oraşului există o intenţie de a investi în zonă, Ilie Bolojan a confirmat că: „Primăria Oradea doreşte să acopere orice «pată albă » de pe harta oraşului. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Sinteza…”. Fabrica de zahăr deţine în zona industrială a oraşului nu mai puţin de 354.000 mp de teren, dar şi alte utilităţi. Consultată de Jurnal Bihorean, Sorina Ciordaş, adminisratorul Hestia Imobiliare, a estimat că preţul dat de piaţă pentru un metru pătrat de teren aflat actualmente în proprietatea fabricii de zahăr este situat în plaja 35-50 euro. Un calcul simplu, alegând varianta preţului minim, arată că proprietarii fabricii de zahăr ar obţine pentru teren peste 12,3 milioane de euro. Anul trecut, Fabrica de zahăr a declarat o cifră de afaceri de 351,7 milioane lei şi pierderi de 28,6 milioane lei.



Decizia de a suprima activitatea fabricii de zahăr nu afectează doar familiile celor 200 de angajaţi disponibilizaţi. În pericol e pusă chiar economia judeţului.

Békési Csaba, directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor confirmă faptul că instituţia a fost notificată în vederea concedierii colective a 199 de oameni, proces care va avea loc în etape. Prima etapă a concedierilor va începe pe 6 martie 2018 şi se va finaliza în septembrie. Directorul AJOFM Bihor este optimist în ceea ce priveşte şansele ca oamenii disponibilizaţi să-şi găsească locuri de muncă. În acest sens, Békési Csaba spune că a avut deja contacte cu angajaţii şi i-a informat în ceea ce priveşte cursurile de formare profesională.

Mai greu îşi vor găsi locuri de muncă în domeniu cei care au avut activitate în domeniul chimiei. Pfeifer & Lange, acţionarii care au cumpărat şi fabricile de zahăr din Carei şi Arad, au început să vândă deja din activele societăţii, terenul deţinut fiind un adevărat business imobiliar estimat la peste 12 milioane de euro.

MAI MULTE PE BIHON.RO

Citește și: