Categorie NOUĂ de plan de pensii personale: Produsul PANEUROPEAN de pensii. Care sunt AVANTAJELE pentru deponenți

Categorie NOUĂ de plan de pensii personale: Produsul PANEUROPEAN de pensii. Care sunt AVANTAJELE pentru deponenți
Publicat: 13/02/2019, 18:13
Actualizat: 25/03/2019, 21:54

„Reprezentanții permanenți la UE ai statelor membre au aprobat, miercuri, acordul obținut la 13 decembrie între președinție și Parlamentul European referitor la propunerea privind «produsul paneuropean de pensii (PEPP)», care reprezintă o nouă categorie de plan de pensii personale”, potrivit unui comunicat alMinisterul Finanțelor Publice (MFP). Textul acordului poate fi văzut AICI.

Proiectul de regulament are ca scop oferirea unei game mai mari de opțiuni pentru persoanele care vor să economisească pentru pensie și, în același timp, stimularea pieței pensiilor personale. Conform aprecierilor Comisiei, numai 27% din europenii între 25 și 59 de ani s-au înscris într-un produs de pensii.

„Îmbătrânirea populației în Europa creează noi provocări. Una dintre acestea este cum putem să ne asigurăm că cetățenii economisesc o sumă suficientă pentru a putea trăi decent la pensie. Produsele paneuropene de pensii vor crea o nouă posibilitate pentru a economisi pe termen lung, utilizând piețele de capital și atenuând astfel presiunea asupra finanțării publice. Aceste produse vor avea și avantajul major că vor cumula toate sumele economisite în Europa, indiferent de țară, în cadrul unui singur plan de pensii personale”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor din România.

PEPP ar urma să aibă aceleași caracteristici standard indiferent unde sunt comercializate. Ele vor fi oferite de o gamă largă de furnizori, în principal societăți de asigurare, bănci, instituții pentru furnizarea de pensii ocupaționale, firme de investiții și administratori de active, conform noilor norme.

Potrivit comunicatului, pentru produse bazate pe instrumente ale pieței de capital, opțiunile sunt adesea limitate. Aceasta duce la costuri mai ridicate pentru deponenți și la un nivel insuficient de lichidități pe piețe.

„Noile produse paneuropene de pensii personale vor oferi cetățenilor o nouă posibilitate de economisire, aplicabilă la nivelul întregii UE, venind în completarea planurilor de pensii publice și ocupaționale, precum și a planurilor de pensii personale de la nivel național”, mai susțin reprezentanții Finanțelor.

PEPP ar avea următoarele avantaje pentru deponenți, precizează MFP:

– mai multe opțiuni. Deponenții ar urma să aleagă dintr-o gamă largă de furnizori de PEPP într-un mediu mai competitiv. Ei ar avea opțiunea de a alege între o opțiune de investiții implicită sigură și opțiuni cu profiluri diferite de risc-randament.

– protecția consumatorilor. Regulamentul va asigura faptul că deponenții sunt informați cu privire la caracteristicile esențiale ale unui PEPP.

– schimbarea furnizorilor. Deponenții ar urma să aibă dreptul să schimbe furnizorii, atât la nivel național, cât și dincolo de frontiere, după un minimum de cinci ani de la încheierea contractului sau de la cea mai recentă schimbare de furnizor. Dacă furnizorul de PEPP o permite, ar putea să facă acest lucru și mai des. Taxa pentru un astfel de demers ar urma să aibă un plafon maxim.

– transferabilitate. Deponenții vor putea continua să contribuie la PEPP-ul lor și dacă se mută în alt stat membru.

Pentru furnizorii de planuri de pensii, regulamentul va oferi următoarele oportunități:

economii de scară. Furnizorii vor putea dezvolta PEPP în diferite state membre și vor putea pune laolaltă activele de manieră mai eficace.

– o sferă de acțiune mai largă. Canalele de distribuție electronică vor permite furnizorilor să intre în contact cu consumatori din întreaga UE.

– distribuție transfrontalieră. Un „pașaport” UE va permite furnizorilor să comercializeze PEPP în diferite state membre.

În plus, atunci când un produs ajunge la maturitate, furnizorii și deponenții vor avea diferite opțiuni pentru efectuarea plăților.

În continuare, textul va face obiectul verificării de către experții juriști-lingviști. Parlamentul și Consiliul vor putea proceda apoi la adoptarea textului final.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...