Primăria Capitalei vrea să investească 8,5 milioane de lei pentru amenajarea Parcului Unirii

Primăria Capitalei vrea să investească 8,5 milioane de lei pentru amenajarea Parcului Unirii
Publicat: 12/11/2019, 11:19

Primăria Capitalei vrea să investească 8,5 milioane de lei (aproximativ 1,8 milioane de euro) pentru lucrări de amenajare peisagistică a Parcului Unirii din centrul Bucureștiului, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București de joi.

„Parcul Unirii este un parc cu mare potențial al agrementului urban, în prezent acesta reprezentând supradimensionarea unui scuar urban de cartier, un spațiu verde fără funcțiune publică importantă, în afara băncilor stradale, ca parte a mobilierului urban, neexistând piese sau obiective care să atragă publicul în acest sit”, se arată în referatul de specialitate al proiectului aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi.

Proiectul prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de amenajare peisagistică a Parcului Unirii, în valoare de 8,5 milioane de lei, pe o perioadă de 8 luni, și sunt necesare următoarele lucrări:

– curățarea terenului de resturi vegetale improprii;
– curățarea și eliminarea arborilor uscați din sit;
– eliminarea arborilor existenți deasupra planșeului Dâmbovița;
– umpluturi cu pământ vegetal în strat de 15 cm;
– nivelarea terenului;
– instalare sistem de irigații automatizat la nivelul întregului parc public;
– înlocuirea sistemului de iluminat public prin insalarea unui sistem nou de iluminat în care vor fi: stâlpi de iluminat cu înălțimea de 12 metri;
– refacerea axelor pietonale existente prin lățirea acestora și refacerea sistemului de borduri al aleilor;
– construcția unui nou ax pietonal cu trasare de la est la vest și conectarea ascensorului public din parc cu traficul pietonal spre zona de sud-vest a sitului;
– înlocuirea coșurilor de gunoi cu coșuri noi de tip ECO.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”