O firmă de termoficare începe REDUCERILE DE PERSONAL. Câte persoane vor fi CONCEDIATE

O firmă de termoficare începe REDUCERILE DE PERSONAL. Câte persoane vor fi CONCEDIATE
Publicat: 01/10/2018, 13:37
Actualizat: 25/03/2019, 19:25

Inițial, primele disponiblizări erau programate în vară, dar Guvernul a întârziat aprobarea unei ordonanțe de urgență privind acordarea ajutoarelor financiare celor concediați.

Conducerea societății de termoficare a decis să facă două concedieri colective, pe 1 octombrie și pe 1 decembrie. În prima fază pleacă în șomaj 221 de persoane, iar restul, până la 303, în a doua etapă, societatea urmând să rămână cu doar 177 de salariați.

Cei concediați vor primi ajutor de șomaj și venituri în completare.

„Prima dată pleacă 221 de salariați. Ei primesc de la zero până la 24 de venituri în completare, în funcție de vechime. Venitul în completare se acordă pe lângă șomaj, este în medie de 1.000 de lei lunar. După 12 luni, dacă șomerul nu-și găsește de muncă rămâne doar cu venitul în completare”, a declarat, pentru Mediafax, liderul de sindicat de la Calorgal, Cristinel Ciubotariu.

Reprezentanții salariaților spun că în interiorul societății situația este foarte tensionată nu doar din cauza disponibilizărilor, ci și a salariilor restante.

„Situația este tensionată. Celor care pleacă și celor care rămân li s-a promis că luni primesc lichidarea din luna august. Dimineața în curte s-au strâns vreo 70 de oameni și au aflat că este posibil să primească o parte din bani. Nu este sigur, este posibil astăzi (luni – n.r.) o parte din bani, miercuri altă parte. Despre avansul din luna septembrie nu se spune nimic. Situația este tensionată deoarece oamenii au nevoie de bani ca să supraviețuiască, iar cei care pleacă au o grijă în plus că nu-și vor primi salariile restante”, a precizat Cristinel Ciubotariu.

Conducerea unității încearcă să facă rost de bani pentru a plăti salariile restante și declară că atât salariații, cât și foștii angajați vor primi lefurile din lunile august și septembrie.

„Încercăm să facem rost de bani, așteptăm să vină bani de la alte societății care ne datorează diferite sume. Sunt tensiuni în societate, dar oamenii trebuie să înțeleagă că vor primi banii. În plus, în ultimele luni numeroși salariați nu au avut obiectul muncii, au stat de pomană în punctele termice și au primit salarii, atunci nu a protestat nimeni. Mesajul pentru cei care pleacă este că vor primi salariile restante”, a explicat, la solicitarea Mediafax, directorul societății Calorgal Galați, Marian Alexandru.

Anul trecut, Primăria Galați a decis să renunțe la sistemul centralizat de termoficare ceea ce a adus societatea Calorgal în pragul falimentului. Începând din vara anului 2017, municipalitatea gălățeană acordă subvenții gălățenilor care se debranșează de la sistemul centralizat și își montează centrale de apartament.

Tot anul trecut, aproximativ 200 de angajați ai Calorgal au încetat lucrul, protestând din cauza neacordării drepturilor salariale.

De asemenea, Primăria a decis să transforme 20 de puncte termice din oraș în microcentrale de cartier, investiția fiind estimată la peste un milion de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
EXLUSIV! Kamara se lansează în afaceri. Din ce vrea să facă bani artistul: ”Este inspirat...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ