SUTE de angajați rămân ȘOMERI. O mare fabrică de pantofi din România SE ÎNCHIDE. Care este EXPLICAȚIA companiei

SUTE de angajați rămân ȘOMERI. O mare fabrică de pantofi din România SE ÎNCHIDE. Care este EXPLICAȚIA companiei
Publicat: 12/02/2019, 19:49

Fabrica de pantofi Rieker din orașul Lugoj se va închide în perioada următoare. În urmă cu câteva zile, reprezentanții companiei au notificat instituția că vor disponibiliza toți angajații, respectiv aproape 700 de persoane, a declarat, marți, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Pavel Kasai, corespondentului Mediafax.

„Am primit zilele acestea o notificare cu privire la o disponibilizare totală a unui număr de 663 de angajați. Fabrica ar urma să se închidă în perioada următoare, nu știm care sunt motivele”, a afirmat Kasai.

Aproape 700 de oameni de la o fabrică de pantofi din Lugoj vor fi disponibilizați

Ionuț Păsulă, managerul companiei, a confirmat pentru publicația Lugojeanul că fabrica se închide, dar nu a dat mai multe detalii și nu a explicat nici motivul deciziei.

„Vom trimite în zilele următoare un comunicat de presă, inclusiv la dumneavoastră. Deocamdată nu comentăm nimic”, a declarat Ionuț Păsulă.

Explicația companiei: Lipsa forței de muncă și productivitate în scădere

Compania Reiker a informat, marți, prin intermediul unui comunicat de presă, că a luat decizia de a închide fabrica de pantofi din orașul Lugoj, județul Timiș, din cauza lipsei forței de muncă și a productivității în scădere.

„Piața muncii este extrem de dinamică și de competitivă în județul Timiș și va fi din ce în ce mai competitivă, ceea ce face să crească din ce în ce mai mult costurile cu forța de muncă, pe fondul luptei acerbe pentru atragerea angajaților. De asemenea, ne confruntăm cu lipsa forței de muncă calificată în domeniul confecții încălțăminte din cauza absenței școlilor profesionale. Cu toate că numărul actual al angajaților nu depășește 700, rezultă o fluctuație foarte mare, din ce în ce mai accentuată în ultimii ani, circa 40% din angajați fiind noi, ceea ce duce la o scădere a calității produselor. Productivitatea muncii, de asemenea, este în scădere”, se arată în comunicatul semnat de managerul companie, Markus Rapp.

De asemenea, reprezentanții companiei arată că sunt costuri mari și în ceea ce privește asigurarea transportului angajaților, dar și pentru plata utilităților.

„Aproximativ 65% din personalul angajat face naveta cu 11 autobuze din localitățile din jurul Lugojului, unele autobuze aducând angajații chiar și de la 70 de kilometri, ceea ce înseamnă, de asemenea, costuri însemnate. Un alt aspect important este costul tot mai ridicat al utilităților, confruntându-ne cu o creștere de 35% în ultimele 3 luni. Toți acești factori fac nerentabilă și nesustenabilă producerea unei cantități prea mici de pantofi raportată la costurile în creștere. În consecință, ne vedem obligați să încetăm activitatea de producție în România”, se arată în comunicat.

Reprezentații Reiker mai informează, cu privire la angajații care urmează să fie disponibilizați, că vor lua toate măsurile de protecție socială prevăzute de legislație. De asemenea, au fost contactate firmele din orașul Lugoj care sunt în căutare de angajați.

Fabrica din Lugoj este deținută de producătorul de pantofi Rieker, fiind deschisă în orașul timișean în anul 1998, unde cei aproape 700 de angajați produc încălțăminte pentru piața vest-europeană.

În 2017, compania avea afaceri în România de 264,7 milioane lei și un profit net de 2,8 milioane lei. Rieker este o companie înființată în anul 1874, în Germania, iar în prezent are sediul central în Elveția.

Compania are circa 20.000 de angajați la nivel mondial, care lucrează în vânzări, design și producție.

Foto: Rieker/ Adrian Siko/ Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc!...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul...
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Ioana Dichiseanu, în lacrimi. Ce semne a primit de la regretatul Ion Dichiseanu la scurt...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în...
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
EL e ucigașul Ana-Mariei?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Imagini incendiare cu Celine Dion! Starul a apărut pe coperta Vogue France la bustul gol
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice