Ministrul Fondurilor Europene anunță două contracte de finanțare în valoare de 100 milioane euro

Ministrul Fondurilor Europene anunță două contracte de finanțare în valoare de 100 milioane euro
Publicat: 10/09/2019, 12:50

„Am semnat astăzi (marți – n.r.) două contracte de finanțare nerambursabilă cu bani europeni din programul operațional Capital uman din componenta dedicată digitalizării. Ambele proiecte însumează aproape 100 de milioane de euro, o investiție importantă în ceea ce înseamnă digitalizarea educației românești. Unul dintre proiecte vizează crearea unei biblioteci virtuale. Cred eu că este un proiect extrem de important pentru maniera în care cei mici vor putea accesa resurse educaționale”, a afirmat Roxana Mînzatu, după semnarea celor două contracte, marți la Palatul Victoria.

„Cel de al doilea proiect și mai important pentru ceea ce înseamnă maniera în care se desfășoară activitatea didactică, este proiectul care vizează crearea catalogului electronic și a unei serii intregi de alte instrumente vizând prezența la școală a elevilor, vizând maniera în care Ministerul Educației și inspectoratele vor putea culege date cu privire la activitatea din fiecare școală din România. Iată două proiecte prin care banii europeni cred eu că ajung exact acolo unde avem mai mare nevoie”, a mai explicat ministrul Fondurilor Europene.

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale Alexandru Petrescu a spus că primul contract are o valoare de 48 milioane euro și este sută la sută finanțat prin fonduri europene.

„Primul proiect sistem informatic de management al școlarității, cunoscut sub denumirea de catalogul electronic, în valoare 48,47 milioane euro, 100% fonduri europene, cu o durată de implementare de trei ani, va crea o platformă online care va putea fi utilizată pe paliere distincte, atât de management al școlilor, de profesori, de elevi, dar și de părinți creând totodată o responsabilizare a tuturor părților implicate prin accesul la toate informațiile privind evaluarea și absenteismul elevilor”, a declarat Alexandru Petrescu.

Ministrul Comunicațiilor a precizat că cel de-al doilea contract se ridică la o valoare de peste 49 milioane de euro, din care 40 de milioane sunt asigurate prin fonduri europene.

„Cel de al doilea proiect, platforma digitală cu resurse educationale deschise, cunoscută sub denumirea de Biblioteca virtuală în valoare de 49,46 milioane euro din care fonduri europene 40,75 milioane euro cu o durată de implementare de doi ani, va reprezenta o platformă digitală cu resurse educationale deschise, cu preponderență pentru învățământul gimnazial. În genere, înseamnă că în manualele vor fi electronice și puse gratuit la dispoziția elevilor alături de alte resurse educaționale electronice. Pentru o utilizare eficientă a acestui instrument la clasă, proiectul presupune de asemenea dotarea a unui număr de 5.400 de școli gimnaziale cu câte un kit multimedia. Educația digitalizată și digitalizarea educată sunt coordonatele unei economii dezvoltate și dinamice iar România face eforturi în acest sens inclusiv prin proiectele semnate astăzi”, a explicat Petrescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel Dragomir, ucigașul Andreei. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Capcana STB pentru șoferii nesimțiți. Nimeni nu mai scapă
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Test de cultură generală. Care a fost prima țară care a trecut la ora de...