Ministrul Finanțelor anunță când vor fi gata rectificarea bugetară și proiectul de buget

Publicat: 15/11/2019, 09:22

„Încerc să-l aduc înainte de 20 decembrie, deci în acea perioadă să venim cu el în Parlament ca să-l putem dezbate și să fie aprobat. Rectificarea în jur de 26-27 octombrie, deci până pe 30 octombrie”, a spus Cîțu la Digi 24.

El a confirmat că rectificarea bugetară va fi făcută cu un deficit de 4%. „De aceea am vrut să fiu foarte onest, să spun tuturor și piețelor internaționale, toată lumea trebuie să știe care este situația la acest moment. Într-o săptămâna jumătate voi avea mai multe soluții”, a precizat acesta.

Ministrul a adăugat: „Încercăm să corectăm astăzi greșelile PSD. Este bine ca oamenii să știe situația reală și să fim predictibili decât să încercăm artificii ca Al Capone. Nu am spus că fostul ministru Teodorovici este Al Capone. Am spus că metoda folosită este cea folosită de gangsterii americani care se ascundeau de fisc. Mie îmi dau dreptate instituțiile internaționale pentru că artificiile pe care le-a folosit Eugen Teodorovici sunt penalizate de rapoartele pe care le scrie Comisia Europeană despre România. Amânarea plății TVA pentru luna următoare ca să poți să bagi deficitul de formă sub 3%, pentru că el era acolo, doar s-a amânat o plată, este penalizată de Comisia Europeană. În UE astfel de șmecherii mărunte nu sunt acceptate, oamenii lucrează transparent cu informații de bază”.

El a spus că a adus informații reale despre economie pentru ca instituțiile internaționale să nu penalizeze România. Acesta a adăugat că trecerea de la o guvernare de stânga, socialistă, care vine cu elemente puternice de comunism, la o guvernare de dreapta, nu este ușoară, dar că reforma a început cu reducerea numărului de ministere.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață