Ministerul Finanțelor contrazice datele Eurostat cu privire la valoarea deficitului bugetar al României

Ministerul Finanțelor contrazice datele Eurostat cu privire la valoarea deficitului bugetar al României
Publicat: 19/07/2019, 18:23

„Este important de precizat faptul cã valoarea comunicatã de EUROSTAT, de 4,5% din PIB trimestrial, este calculatã pe baza soldului ESA ajustat sezonier, prin raportare la valoarea trimestrialã a PIB”, informeză reprezentanții ministerului într-un comunicat.

MF explică faptul că a utilizat metodologia de calcul națională este diferită de cea a Sistemului European de Conturi (SEC). Acesta din urmă a utilizat metoda de angajamente și a luat în considerare impactul generat conform metodologiei de calcul a deficitelor.

„În datele publicate de EUROSTAT se observă că același indicator a înregistrat un maxim de 3,6% din PIB în trimestrul I din anul 2018, în condițiile în care deficitul pe întregul an a fost de 3% din PIB. Așadar, datele trimestriale publicate de EUROSTAT nu sunt de natură a explica valorile anuale. Este de așteptat o ajustare sezonieră pentru următoarele trimestrele din 2019, astfel încât sã se ajungã pe întregul an
la valoarea de sub 3% din PIB a deficitului bugetar”, au adăugat reprezentanții MF.

Astfel, Ministerul Finanțelor concluzionează că execuția bugetului general consolidat conform metodologiei naționale la finele trimestrului I al anului 2019 a prezentat un deficit de 0,5% din PIB-ul anual, nu de 4,5%, așa cum au prezentat cei de la Eurostat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Pozele devin filme cu un singur click. Vestea momentului de la Microsoft
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor