Noua LEGE A PENSIILOR, în dezbatere publică. PSD vrea să o aprobe anul acesta

Noua LEGE A PENSIILOR, în dezbatere publică. PSD vrea să o aprobe anul acesta
Sursa foto: Mediafax
Publicat: 09/08/2018, 22:37
Actualizat: 25/03/2019, 20:54

Noua Lege a pensiilor introduce o formulă de calcul, astfel încât pensiile femeilor și ale bărbaților, care au aceeași perioadă lucrată, să fie egalizate din anul 2021.O altă modificare foarte importantă care se regăsește în noul proiect de lege prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani.

Potrivit proiectului, unul dintre principiile pe care se bazează noul act normativ este „egalitatea„. Potrivit noii formule de calcul, din 2021, punctul de pensie, care va fi de 1.875, se împarte la 25 (25 reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor – n.red.) și rezultă un VPR (Valoarea Punctului de Referință) de 75 de lei, care se înmulțeste cu numărul total de puncte.

De exemplu, dacă un beneficiar a acumulat 40 de puncte în toată perioada lucrată, înmulțit cu 75, rezultă o pensie de 3.000 de lei. Noua medie de 25 de ani, care ar urma să fie calculată din 2021, ar duce la o egalizare a pensiilor primite de femei cu cele ale bărbaților.

Potrivit proiectului, în prezent, o femeie medic, cu un stagiu complet de 30 de ani și cu un stagiu realizat de 37 de ani și 63 de puncte are o pensie de 2.310 lei, în timp ce un bărbat medic, cu stagiu complet de 35 de ani și cu stagiu realizat tot de 37 de ani, ca în cazul femeii și tot cu 63 de puncte, are o pensie mai mică, de 1.980 de lei. De asemenea, potrivit fomulei de calcul în vigoare, și în următoarii ani ar urma să crească această diferență în favoarea femeilor.

Potrivit proiectului pus în dezbatere joi, prin noua formulă de calcul, cele două categorii ar urma să beneficieze în 2021 de aceeași pensie, respectiv 4.725 de lei.

Reprezentanții Ministerului Muncii arată că formula de calcul va elimina inechitățile și va duce la creșterea tuturor pensiilor.

După ce va ieși din dezbatere publică, proiectul va intra în procedură parlamentară și ar urma să fie aplicat din anul 2021.

„Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează”, spun reprezentanții MMJS.

Pensionare exercitii fizice în parc

Pensia minimă

Potrivit proiectului noii Legi a Pensiilor, din 2021, pensia minimă ar putea fi acordată în funcție de vechime.

Ca atare, dacă în prezent pensia minimă este de 640 de lei, atât pentru o vechime de 13, 19 sau 35 de ani, din 2021, pensiile vor avea valori diferite astfel: un pensionar cu 13 ani vechime va încasa 1.032 de lei, un pensionar cu 19 ani vechime va primi 1.176 de lei, în timp ce un pensionar cu vechime de 35 de ani va beneficia de o pensie minimă de 1.560 de lei.

„Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. Persoanele cu vechime între 10 ani și 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. În cazul în care, din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta”, explică reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS).

Potrivit sursei citate, formula a fost introdusă pentru a remedia „o inechitate prevăzută de legislația în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferențiere în funcție de anii lucrați între beneficiarii de pensie minimă”.

„Adică, în practică se ajunge în situația în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie”, mai spun reprezentanții MMJS.

Indemnizația socială minimă

Proiectul noii Legi a Pensiilor prevede ca pensionarii cu un stagiu de cotizare sub 15 ani să poată opta pentru indemnizația socială minimă, în loc de pensie.

„Pensionarii aflați deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie și indemnizația socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opțiunea se va face prin Poștă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Națională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghișee”, spun reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Practic, mulți dintre pensionari vor fi „obligați” să opteze pentru indemnizația socială, astfel încât să nu rămână cu un venit de doar 200-300 de lei. Cei care vor opta pentru pensie vor primi doar suma pentru care au cotizat, nu și diferența pe care o acordă în prezent statul, de până la 640 de lei.

„Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei pot opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivității. Sunt exceptați pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă și au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepție este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii”, mai precizează reprezentanții MMJS.

Ieșirea mai devreme la pensie

Potrivit noului proiect, persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare.

Reprezentanții MMJS au explicat că există cazuri în care persoane care au intrat în câmpul muncii foarte devreme, la vârsta de 18 ani, să fi lucrat efectiv 35 de ani și chiar 8 ani peste acest stagiu complet. Ca atare, acestor persoane li se va permite să se pensioneze cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare.

Potrivit proiectului, perioada de 8 ani peste stagiul complet de cotizare poate fi inclusiv din perioade asimilate.

Pensionari joacă șah în parc

Reducerea vârstei de pensionare pentru mame

O schimbare importantă care apare în noul proiect al Legii Pensiilor se referă la reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care îndeplinesc următoarele condiții: femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut și crescut TREI copii, până când aceștia au împlinit vârsta de 16 ani, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani.

Totodată, începând cu al patrulea,se adaugă câte 1 an, pentru fiecare copil. De exemplu, o femeie care a născut și crescut patru copii, până când aceștia au împlinit vârsta de 16 ani, se poate pensiona mai devreme cu șapte ani față de limita de vârstă.

Masteratul și doctoratul

Masterul și doctoratul vor putea fi introduse ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Potrivit reprezentanților MMJS, condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

De asemenea, pentru cel care a lucrat în timpul studiilor se iau în calcul contribuțiile din salarii.

Pensionari pe bancă

Al 13-lea salariu

În noul proiect al Legii Pensiilor se prevede valorificarea tuturor drepturilorde natură salarială, pentru care s-au plătit contribuții, precum sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii și alte bonusuri.

„Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare. În cazul în care, după recalcularea conform adeverințelor aduse, rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată inițial”, transmit reprezentanții MMJS.

Această modificare a fost operată deoarece, pentru astfel de venituri s-au plătit contribuții și, cu toate acestea, ele nu sunt luate în calcul, în prezent, la stabilirea pensiei. Este vorba de perioada 1975 – 2001, în care sistemul nu a fost informatizat și astfel s-au pierdut acte care să dovedească contribuția din aceste sporuri.

Pensia de invaliditate și pensia de urmaș

„În cazul pensiei de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfășurării unor activități profesionale independente, în paralel. Astfel, gradul I e caracterizat de deficiență funcțională gravă și capacitate de muncă diminuată, gradul II e caracterizat de deficiență funcțională accentuată și capacitate de muncă diminuată, iar gradul III e caracterizat de deficiență funcțională medie și capacitate de muncă diminuată”, arată MMJS.

Noul proiect al Legii Pensiilor prevede schimbări și în ceea ce privește pensia de urmaș.

„Pensia de urmaș se menține și, în plus de actualele prevederi, apare o nouă prestație, și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, care va primi 25% din pensia soțului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie”, explică reprezentanții MMJS.

Pensionară cu o pensie de 430 de lei

Liviu Dragnea: Iohannis și Opoziția vor pune piedici

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la România TV, că vrea „să intre în forță” cu Legea Pensiilor în Parlament” astfel încât să fie în vigoare până la finalul anului, „pentru că trebuie să luăm în calcul piedicile pe care le va pune Iohannis sau cei din Opoziție”.

„Vrem să intrăm în forță cu Legea Pensiilor în Parlament, pentru că trebuie să luăm în calcul și piedicile pe care le va pune Iohannis sau cei din Opoziție,” a declarat Liviu Dragnea la România TV. „Nu a fost o lege bună adoptată de Parlament care să nu fie blocată sau întârziată, nu a fost asa ceva. Nu cred că Iohannis nu va bloca sau nu îi va pune pe cei de la USR sau PNL. Vrem ca legea să fie în vigoare până la finalul anului astfel încât, de la 1 ianuarie, să înceapă recalcularea pensiilor. Este foarte posibil, s-a discutat și cu dna prim-ministru, ca la Casa de Pensii să se mai aloce 1.000 – 1.500 de posturi pentru că este o muncă foarte grea să recalculezi milioane de pensii.”

„S-au făcut simulări aproape un an, 7-8 luni de zile, au fost peste 3.000 de pensii în plată luate în calcul și introduse în variantele de calcul care au fost analizate. Când ne-am oprit la varianta finală s-a făcut din nou o simulare, s-au luat cazuri de pensii care să cuprindă toate categoriile, nu este vorba de pensiile speciale”, a mai spus liderul PSD.

Potrivit lui Dragnea, proiectul privind noua lege a pensiilor va intra în procedură parlamentară imediat după ce se reiau lucrările Parlamentului. Președintele PSD a ținut să adauge că deciziile au fost luateîmpreunăcu premierul Viorica Dăncilă și cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit...