O BOMBĂ CU CEAS pentru economie. Consiliul pentru IMM-uri critică noua Lege a pensiilor

O BOMBĂ CU CEAS pentru economie. Consiliul pentru IMM-uri critică noua Lege a pensiilor
Publicat: 17/09/2018, 15:14
Actualizat: 29/10/2018, 20:41

„În anul 2020, pentru că urmează alegeri și pentru că se vor voturile celor 4 milioane și ceva de pensionari, li se face un cadou electoral imens, necorelat cu realitățile economice – de producție, de productivitate, de import, monetare – și se dă peste cap toată economia națională”, avertizează Ovidiu Nicolescu.

„Dacă această lege se aplică, în anul 2020 o să avem un puseu inflaționist de minim 15%, vom avea o creștere a deficitului balanței de plăți în jur de 5 miliarde de euro. Se vor deteriora criteriile de convergență, nu o să putem să mai intrăm în zona euro încă nu știu câți ani – după ce se vor reface și dacă se vor putea reface – și nu vor fi respectate corelațiile macroeconomice”, adaugă liderul patronal.

Ovidiu Nicolaescu susține că „legea subminează stabilitatea economiei românești”, deoarece „creșterea de 61% într-un an (la 1.777 de lei), raportat la valoarea cuantumului punctului de pensie de la 1 iulie 2018 (1.100 de lei) nu este sustenabilă„.

„Această creștere masivă într-un an va determina patru deteriorări fantastice ale economiei românești, va determina un puseu inflaționist, când crește ceva cu 60 și ceva la sută într-un an, atunci avem de-a face cu o inflație majoră. După aprecierile mele, vom avea o inflație de cel puțin 15%, deci este ceva ce în România nu am avut-o de peste 10 ani”, crede Nicolescu.

Un alt efect este amplificarea deficitului balanței comerciale, deoarece pe piață vor intra zeci de miliarde într-un consum pentru care România nu are producție.

„România este cel mai mare importator de produse agricole din toată Uniunea Europeană. În acel an, vom avea un deficit de comerț exterior dublu, vom avea cel putin 4-5 miliarde în plus față de anii anteriori, iar din cauza acestor elemente se va deteriora stabilitatea economică, fapt ce va îndepărta România de la zona euro”, mai spune Ovidiu Nicolescu. „Noi avem un calcul din care se arată veniturile la bugetul statului și sumele imense de deficit la care vom ajunge. Spre exemplu: am făcut un calcul că în anul 2021 deficitul la bugetul de pensii va fi de 30 de miliarde de lei. Asta înseamnă 7 miliarde de euro. De unde va lua România acești bani?”

Noul proiect de lege al pensiilor a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Muncii, urmând să intre în Parlament. Proiectul prevede, printre altele, un comision de 0,5 % pe care Casa de Pensii îl va încasa din comisionul de virament de 2,5% perceput de companiile care administrează Pilonul II. Proiectul instituie un sistem de calcul al pensiei minime în funcție de vechime. Astfel, pensionarii cu vechime de minimum 15 ani vor încasa 45% din salariul minim brut, în timp ce pensionarii cu vechime între 10 și 15 ani vor primi 40% din salariul minim brut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja...
Câinii și pisicile vă pot ucide. Alertă pentru proprietarii de animale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vitamina care ar putea încetini îmbătrânirea