Isărescu anunță câți bani a dat BNR statului, în ultimii 10 ani, sub formă de impozit

Isărescu anunță câți bani a dat BNR statului, în ultimii 10 ani, sub formă de impozit

Aflat, luni, la Constanța, unde au avut loc o serie de manifestări dedicate inaugurării sediului sucursalei regionale BNR Constanța, Mugur Isărescu a vorbit despre patrimoniul imobiliar al Băncii Naționale, precizând că instituția nu a acționat „ca un dezvoltator imobiliar” și că, în schimb, a ridicat edificii monumentale pentru care a folosit banii din veniturile proprii și nu fonduri de la stat, iar majoritatea clădirilor ridicate de BNR au devenit clădiri de patrimoniu.

„Referitor la acest subiect, circulă tot felul de neadevăruri și de aceea vă mai răpesc câteva minute cu această temă. Se spune că edificiile au fost ridicate cu banii statului sau ai acționarilor. Lucrurile stau însă altfel. Ca orice bancă sau ca orice societate pe acțiuni, în orice epocă și în oricare loc din lume, Banca Națională a desfășurat operațiuni bancare și a făcut profit. Din acest profit un procent important a revenit întotdeauna statului român. (…) Apoi, din acest profit, după ce s-a dat o bună parte statului român, un procentaj important a revenit întotdeauna consolidării sau clădirilor noi pe care le-a construit. Bineînțeles că și acționarii au primit dividendele cuvenite. Însă ce vreau să vă subliniez este faptul că toate clădirile Băncii Naționale au fost făcute din resurse proprii.. (…) Și o altă sursă de finanțare, în afară de cote părți din profit, au fost cotele de amortizare, calculate în contul tuturor acestor edificii”, a precizat Mugur Isărescu.

De asemenea, el a explicat că sume importante din profiturile BNR au ajuns în bugetul statului, numai în ultimii 10 ani fiind vorba despre echivalentul unui miliard de euro.

„Asta în condițiile în care banca, spre deosebire de poveștile pe care le mai auziți, nu este finanțată de la buget. Dimpotrivă finanțează o parte din cheltuielile bugetului, nu numai prin impozitele pe care le plătim, ca orice societate comercială, dar și prin o bună parte din impozitul pe profit. În ultimii 10 ani, ar trebui să publicăm această cifră pentru că neadevărurile circulă repede, Banca Națională a dat statului român echivalentul sub formă de impozit pe profit echivalentul a un miliard de euro”, a declarat guvernatorul BNR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Ce au stabilit judecătorii în cazul lui Vlad Pascu. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Cîrstoiu: Nu mă retrag. Să anunțe Ciolacu că mă retrage. Nu iau bani, nu am...
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani