Încă o companie a depășit pragul de 1.000 de miliarde de dolari capitalizare bursieră

Încă o companie a depășit pragul de 1.000 de miliarde de dolari capitalizare bursieră
Publicat: 25/04/2019, 14:18

Compania din Redmond a bătut estimările Wall Street în privința profitului și veniturilor trimestriale, acestea beneficiind, în mod neașteptat, de creșterea rapidă în domeniul cloud, care a generat vânzări de miliarde de dolari. Azure, sistemul cloud al Microsoft, concurează cu liderul de piață Amazon Web Services (AWS).

Acțiunile Microsoft au crescut cu 4,4%, până la 130,54 dolari, în tranzacționarea de după închiderea bursei (late trading), devansând Apple. Cele două companii, alături de Amazon, au concurat, în ultimele luni, pentru rolul de cea mai valoroasă companie din lume, listată în SUA. Pentru cel de-al treilea trimestru, încheiat la 31 martie, creșterea Azure a încetinit ușor până la 73%, în scădere de la 76%, în al doilea trimestru. Veniturile din „cloud-ul comercial” ale Microsoft, care includ utilizarea Azure, Office 365 și LinkedIn, au fost de 9,6 miliarde de dolari în acest trimestru, în creștere cu 41% față de anul precedent, dar ușor în scădere față de rata de creștere de 48%, înregistrată în trimestrul anterior.

Cu toate acestea, Azure va aduce vânzări de 13,5 miliarde de dolari în anul fiscal 2019, cu o rată globală de creștere de 75%.

Microsoft se așteaptă la creșteri, în al patrulea trimestru fiscal, la nivelul diviziilor de afaceri responsabile cu Azure și Office 365, versiunea online a clasicului său software pentru productivitate, a declarat Amy Hood, directorul financiar al companiei.

Microsoft și-a depășit rivalii din domeniul tehnologic, cum ar fi Amazon, în capitalizarea bursieră în anumite zile, în ciuda faptului că a avut venituri mai mici, parțial pentru că majoritatea vânzărilor sale merg către întreprinderi, care tind să fie clienți mai stabili decât consumatorii. O parte tot mai mare dintre vânzările de software ale Microsoft sunt facturate ca achiziții recurente de abonament, care sunt mai fiabile decât achizițiile unice.

Câștigurile de 1,14 de dolari pe acțiune, au depășit așteptările care enunțau câștiguri de un dolar.

Cele mai recente rezultate ale Microsoft au conținut și două puncte slabe. Veniturile din sfera de jocuri au crescut cu doar 5%, comparativ cu 8% în trimestrul anterior, fapt atribuit veniturilor mai mici provenite de la dezvoltatorii de jocuri și reducerii achizițiilor de console Xbox de la Microsoft, deoarece se așteaptă lansarea unui nou model în viitorul apropiat.

Vânzările hardware-ului Surface al companiei au crescut cu 21%, comparativ cu 39% în trimestrul anterior, cel mai probabil din cauza faptului că clienții așteaptă lansarea unui hardware actualizat.

Venitul total a crescut cu 14%, ajungând la 30,57 miliarde de dolari, depășind estimările medii ale analiștilor, care prevedeau încasări de 29,84 miliarde dolari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Efectul postului intermitent asupra metabolismului. Rezultatele testelor pe voluntari
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”