FMI laudă Grecia, care a ajuns una dintre cele mai perfomante economii din Zona Euro

FMI laudă Grecia, care a ajuns una dintre cele mai perfomante economii din Zona Euro
Publicat: 13/03/2019, 17:54
Actualizat: 25/03/2019, 21:56

Un oficial al fondului a spus că există un mare număr de dezvoltări pozitive, dar că, în același timp, economia rămâne vulnerabilă și că are nevoie de reforme, dar și de o reducere a șomajului.

Grecia a fost economia din zona euro cel mai greu lovită de criza economică din 2009.

Țara a primit credite de la FMI, dar și de la Uniunea Europeană, cu totul peste 250 de miliarde de euro. Bani au venit cu o serie de condiții, printre care reducerea creditelor guvernamentale nesustenabile, reformarea economiei, schimbări în legislația muncii sau privatizări.

Chiar dacă au existat neînțelegeri politice, FMI și Uniunea Europeană au admis totuși că Grecia a facut progrese economice, iar creșterea economică s-a făcut din nou simțită, din 2013. Anul trecut, Grecia a reușit să crească economia țării cu puțin mai mult de 2%, pentru prima dată în ultimul deceniu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Grigore Caramalac, crima organizată, sportul şi propaganda rusească în Republica Moldova (II)
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Test de cultură generală. Care a fost prima țară care a trecut la ora de...