Directorul CFR SA, demis. Axinia spune că motivul este un contract de milioane de euro: „Domnul ministru mi-a spus să fac ceva și nu am făcut”

Directorul CFR SA, demis. Axinia spune că motivul este un contract de milioane de euro: „Domnul ministru mi-a spus să fac ceva și nu am făcut
Publicat: 14/10/2019, 17:23

„Domnul ministru mi-a spus să fac ceva și nu am făcut: de semnat un contract fără să aștept o hotărâre a instanței definitivă, ca să pot semna un contract. Pe legislație puteam să semnez contractul, dar intram sub incidența unei alte legi care spunea că dacă instanța superioară anulează hotărârea de tribunal voi fi pasibil de o amendă cuprinsă între 1-3% din valoarea contractului”, a spus Axinia, care a adăugat că valoarea contractului este „de câteva sute de milioane de euro”.

Constantin Axinia a adăugat că și departamentul juridic al companiei i-a recomandat, de asemenea, să nu semneze contractul în lipsa instanței de judecată.

„I-am zis ministrului: semnez numai în momentul în care există o sentință definitivă. Mai mult de atât, direcția juridică din cadrul companiei mi-a înaintat o notă în care îmi recomandă să nu semnez acest contract până nu va soluționa instanța de judecată acest lucru”, a spus fostul director interimar al CFR Infrastructură.

În privința afirmațiilor ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, despre termenul pentru retructurări în CFR SA, concomitent cu cel al Companiei de Autostrăzi (CNAIR), Axinia a negat că i-ar fi fost solicitat acest lucru.

„Nu mi-a trimis ministrul Transporturilor nicio dispoziție, mai ales că acestea vin prin Consiliul de Administrație, să facă o restructurare la calea ferată. Eu ca interimar nu pot să fac o restructurare pentru că nu am un target, nu am indicatori de performanță. Sunt interimar din 26 martie, am mers din interimar în interimar în speranța că va fi un director general pus pe funcție care să primească indicatori de performanță și să facă restructurare. Eu ce să retructurez, pentru că această organigramă care este acuma la calea ferată este făcută chiar de pe timpul când era ministru domnul Cuc, era domnul Chiper. Domnul Chiper e din nou director astăzi. Atunci i-a plăcut domnului ministru organizarea și acum nu-i mai place. S-o fi schimbat ceva între timp? Este societatea cea mai stabilă funcțional din toate societățile CFR care mai sunt încă, și pe care m-am chinuit s-o mențin pe linia de plutire în pofida faptului că CRF Marfă sau CFR Călători nu-mi dau banii pe TUI (taxa de administrare a infratructurii), am ținut-o bine și am realizat performanță”, a declarat fostul director CFR SA.

AGA de la CFR SA a decis numirea lui Marius Chiper, fost director general adjunct al companiei, la conducerea acesteia.

Axnia a adăugat că Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) s-a reunit rapid pentru a-i decide demisia, în condițiile în care în mod normal durează chiar și două luni ca Adunarea să semneze un document.

„De vineri se auzea că vrea să mă schimbe. Președinta Consiliului de Administrație nu a vrut să mă schimbe și și-a dat demisia, un alt membru din Consiliul de Administrație și-a dat și el demisia astăzi, pentru că nu a găsit motiv pentru care să fiu schimbat. Cu o viteză extraordinară, ca niciodată, Adunarea Generală a Acționarilor a găsit doi membri în Consiliul de Administrație, în condițiile în care am avut o dată nevoie de AGA să-mi semneze fila de buget petru fonduri proprii de investiții și m-au ținut aproape două luni de zile până au semnat-o. Și iată, pentru schimbarea mea într-o oră s-a făcut Adunarea Generală a Acțiunarilor. Eu nu am primit nicio dispoziție scrisă, pentru cu eu trebuie să primesc o dispoziție scrisă de la Consiliul de Administrație”, a mai afirmat Axinia.

Axinia a spus că intenționează să acționeze în instanță Consiliul de Administrație al companiei. „În contractul meu de mandat se spune foarte clar că dacă administratorul vrea să mă schimbe înainte de îndeplinirea termenului de mandat trebuie să fiu notificat cu 30 de zile, lucru care nu s-a făcut. Am să acționez în instanță pentru că nu este corect să ieși pe ușa din dos pentru niște declarații că nu ai făcut restructurare. Pe ce să fac restructurare dacă dumnealui a făcut această organigramă în timpul când a fost ministru (în 2017 n.r.)”, a spus Constantin Axinia.

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc a declarat duminică, într-o conferință de presă, că CFR Infrastructură avea același termen pentru restructurări cu CNAIR-ul, iar directorul Axinia nu l-a respectat. „Nu-l înlocuiesc eu, Consiliul de administrație îl înlocuiește”, a spus Cuc. Întrebat dacă îl va înlocui pe actual director al CFR Infrastructură, Constantin Axinia, ministrul a explicat că responsabiliatea îi revine Consiliului de Administrație. „Nu-l înlocuiesc eu, Consiliul de administrație îl înlocuiește. Eu pe domnul director și pe domnul director general i-am evaluat după termen, punct. Nu și-au făcut treaba cu trebuie, am luat măsuri”, a declarat Cuc.

Cuc a mai afirmat că există în cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA angajați de zece ani care nu sunt capabili să aducă valoarea companiei și care nu pot debloca proiecte.

MInistrul demis Răzvan Cuc nu a putut fi contactat, până la ora transmiterii știrii, pentru un punct de vedere legat de afirmațiile lui Constantin Axinia.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Iahnie de fasole de post. Rețeta măicuțelor de la Mănăstirea Agapia
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi