COMISIA EUROPEANĂ, despre înjumătățirea alocațiilor copiilor NEREZIDENȚI în Austria: ACELEAȘI BENEFICII, indiferent de naționalitate

COMISIA EUROPEANĂ, despre înjumătățirea alocațiilor copiilor NEREZIDENȚI în Austria: ACELEAȘI BENEFICII, indiferent de naționalitate
Publicat: 07/01/2019, 23:30
Actualizat: 25/03/2019, 22:48

Potrivit purtătorului de cuvânt al comisarului european pentru afaceri sociale, Sara Soumillion, „Comisia a luat notă de adoptarea legii privind indexarea beneficiilor pentru copii în Austria și analizează legislația din perspectiva compatibilității cu legislația UE”.

„Indexarea beneficiilor pentru familie nu este permisă sub legislația europeană. De asemenea, este o chestiune de non-discriminare: Dacă lucrătorii contribuie la sistemul național social, atunci este de așteptat ca ei să primească aceleași beneficii, indiferent de naționalitatea lor sau de locul unde se află copiii lor,” precizează executivul european într-un răspuns furnizat pentruCaleaEuropeană.ro.

Comisia Europeană mai arată că această situație este valabilă de mai multe decenii și a fost confirmată inclusiv de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar executivul european consideră că mobilitatea trebuie să se bazeze pe reguli clare și corecte.

De asemenea, Comisia Europeană reamintește că această prevedere a fost inclusă și în propunerea din 2016, în care executivul european a solicitat îmbunătățirea regulilor UE privind securitatea socială: salvgardarea libertății de mișcare și protejarea drepturilor cetățenilor, împreună cu consolidarea instrumentelor pentru a aborda posibile abuzuri.

Ministrul austriac al Familiei respinge criticile privind indexarea alocațiilor copiilor imigranților și atrage atența că România, în calitatea de președinte al Consiliului Uniunii Europene, trebuie să adopte o poziție neutră. Atât Ministerul Afacerilor Externe, cât și cel al Românilor de pretutindeni, au anunțat că vor ridica problema în ședințele forului european.

„Pentru o țară care exercită Președinția Consiliului UE, ar fi normal să adopte poziția unui coordonator onest și să acționeze cât mai neutru posibil”, a declarat Juliane Bogner-Strauss, ministrul austriac al Familiei, conform unui comunicat citat de site-ul DiePresse.com.

„Indexarea alocațiilor aduce mai multă corectitudine. În acest caz nu este vorba de salariu sau de asigurări sociale. Toți părinții primesc același procentaj raportat la nivelul de trai și toți părinții din UE, din Spațiul economic european și din Elveția sunt tratați egal„, a argumentat Bogner-Strauss.

Și europarlamentarul austriac Harald Vilimsky consideră corectă indexarea: „Alocația noastră familială este o prestație socială non-venit care serveste la reducerea costurilor pentru creșterea copiilor, iar în Austria aceste costuri sunt mult mai mari decât în România,” consideră Vilimsky. „Prin urmare, coaliția ÖVP și FPÖ a făcut un pas corect și necesar.”

Parlamentul austriac a adoptat legea privind indexarea alocațiilor pentru copiii din străinătate ai cetățenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, această înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din țările comunitare unde trăiesc acești copii. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Conform datelor prezentate anul acesta de autoritățile austriece, România se află pe locul 4 în clasamentul transferurilor și al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia și Polonia. În anul 2016, de exemplu, guvernul austriac a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocație sau deducere fiscală) și trăiesc în România.

După decizia prin indexarea cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii vor fi practic înjumătățite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferența dintre nivelul prețurilor dintre cele două țări (calculată conform unui indicator la nivel european).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?