Am ajuns LANSATORI de forță de muncă pentru Europa. 411 de gorjeni pentru 658 de joburi. Angajator: Când să dea o probă MINIMĂ, pleacă să cumpere o apă minerală ȘI NU SE MAI ÎNTORC

Am ajuns LANSATORI de forță de muncă pentru Europa. 411 de gorjeni pentru 658 de joburi. Angajator: Când să dea o probă MINIMĂ, pleacă să cumpere o apă minerală ȘI NU SE MAI ÎNTORC
Publicat: 19/10/2018, 15:43

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de AJOFM Gorj la Târgu-Jiu, a devenit mai degrabă o întâlnire a angajatorilor. Printre meseriile solicitate erau: lucrător gestionar, femeie de serviciu, lăcătuș mecanic, sudor, frezor universal, ospătar, muncitor necalificat și inginer, pentru cei cu studii superioare.

Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj a declarat că 61 de angajatori și-au confirmat prezența, oferind 658 de locuri de muncă. La Bursa locurilor de muncă s-au prezentat 411 de persoane, din care 362 absolvenți.

12 persoane au fost angajate pe loc și 196 au fost selectate pentru interviu sau probă de lucru.

„Ca și ocupații în care sunt oferite locuri de muncă sunt pentru sudori, ospătari, bucătari, paleta este destul de variată. Cele mai multe locuri de muncă sunt date de un angajator care oferă 58 de locuri de muncă în domeniul construcțiilor. Pentru studii superioare avem 44 de locuri de muncă vacante, agent asigurări, inginer geolog, inginer în construcții”, a declarat corespondentului Mediafax, Romeo Chiriac.

Femei de serviciu, lăcătuși și ospătari, căutați la Bursa locurilor de MUNCĂ Gorj

Patronii susțin că se confruntă cu o criză acută de forță de muncă, în toate domeniile de activitate.

„Avem un loc de bucătar, unul de ajutor, două posturi de pizzer și cameriste. Am încercat și cu partea din Moldova, nu se prea leagă, ei nu au actele, decât până la trei luni. Noi avem flux continuu. Tot aici încercăm să găsim ceea ce ne trebuie. În ultimul timp e foarte greu. În vară am angajat patru tineri absolvenți. După ce au învățat circa o lună și jumătate-două, au plecat. Unul a plecat că și-a găsit postul de pizzer în Spania, altul în Italia, ospătar. Și așa mai departe. Le dăm peste 100 de lei pe zi, mâncare și cazare, îi și înveți, că nu știu nimic în bucătărie și tot nu vor să stea. Suntem lansatori de forță de muncă pentru Europa. Vom continua să ne închidem,”se plânge Constantin Pănescu, administratorul unui complex turistic din zona Montană Rânca.

Cu aceeași problemă se confruntă și patroana unui salon de înfrumusețare din Târgu Jiu.

„Avem libere două posturi pe coafură, două pe manichiură și tot două posturi pe make-up artist. Cerințele sunt minime, adică să aibă măcar studii minime. Dacă nu au calificare, obțin calificare la locul de muncă. Mi-aș dori foarte tare să găsesc personal, caut de foarte mult timp. Am încercat și prin anunțuri. Au venit, au întrebat, în momentul în care sunt puse să dea o probă minimă, adică să realizeze un machiaj, își găsesc o scuză, pleacă să cumpere o sticlă cu apă și nu se mai întorc. Se blochează când este vorba de muncă, nu la salariu,” povestește Adriana Loga, o femeie de afaceri din Târgu Jiu.

O femeie din Lelești vrea să se angajeze, însă cu o condiție: locul de muncă să fie aproape de casă.

„Eu vreau orice. Am avut grijă de o femeie bătrână și a murit din păcate. Acum am hotărât să intru în șomaj și dacă mi se oferă un loc de muncă în apropiere de Lelești, unde locuiesc, atunci da. Altfel, nu. Aș vrea acolo, nu contează unde. Am terminat liceul, am făcut cursul de bucătar și aș lucra oriunde. Nu aș vrea prin oraș, că am doi copii. Salariul minim e suficient,” explică Oana Ilioaie (31 de ani).

O altă absolventă de liceu a plecat imediat, după ce primul angajator a anunțat-o că trebuie să renunțe la șomaj.

„Noi am venit să vă angajăm acum, vă dăm posibilitatea prin munca noastră să creăm locuri de muncă, prin împrumuturile noastre bancare, prin stresul nostru, să vă oferim dumneavoastră, tinerilor, locuri de muncă, dacă dumneavoastră stați în șomaj. Atunci să vă dea doamna Olguța, că a creat șomaj pentru tineri care nu au măcar o zi de muncă făcută,” i-a transmis angajatorul.

În prezent, în județul Gorj sunt înregistrați aproximativ 6.000 de șomeri, dintre care peste 2.000 primesc indemnizație, 190 dintre ei fiind absolvenți de studii medii și superioare.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control