Amazon implementează mașini care împachetează comenzile: Mii de angajați vor rămâne fără locuri de muncă

Amazon implementează mașini care împachetează comenzile: Mii de angajați vor rămâne fără locuri de muncă
Publicat: 13/05/2019, 15:48

Compania a început, în ultimii ani, să adauge, în cadrul a numeroase depozite, tehnologii prin intermediul cărora sunt scanate bunurile care coboară pe benzile transportatoare, ulterior acestea fiind ambalate în cutii individuale. Fiind renumit pentru eforturile de a automatiza un procent cât mai mare dintre activități, Amazon ia în considerare instalarea a câte două astfel de mașini la câteva zeci de alte depozite, eliminând cel puțin 24 de locuri de muncă la fiecare dintre acestea.

Mai mult de 2.000 de persoane ocupă locuri de muncă în cadrul unor astfel de posturi. Planul, care a fost nedeclarat anterior, exemplifică modul în care Amazon urmărește reducerea forței de muncă și sporirea profiturilor.

Cu toate acestea, baza de angajați a companiei a devenit una dintre cele mai mari din Statele Unite, în urma deschiderii unor noi depozite și a creșterii salariilor, în scopul atragerii de personal, pe o piață strânsă a forței de muncă. În plus, angajamentele pe care Amazon le are cu autoritățile Statelor Unite sunt cel puțin generoase. Pentru cele 1.500 de locuri de muncă pe care Amazon le-a anunțat anul trecut în Alabama, statul a promis societății 48,7 milioane de dolari în decursul a 10 ani, potrivit departamentului de comerț al companiei.

Potrivit companiei, aceasta se așteaptă să recupereze costurile presupuse de implementarea acestor tehnologii în mai puțin de doi ani.

„Implementăm această nouă tehnologie cu scopul de a spori siguranța, de a accelera timpul de livrare și de a adăuga eficiență în întreaga rețea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Amazon. „Ne așteptăm ca economiile de eficiență să fie reinvestite în noi servicii pentru clienți, în timp ce noi locuri de muncă vor continua să fie create.”

Noile mașinării, cunoscute sub denumirea de CartonWrap, produse de compania italiană CMC, împachetează mult mai repede decât o pot face oamenii, de la 600 până la 700 de cutii pe oră, sau de patru până la cinci ori mai repede decât timpul necesar întreprinderii acestei activități de către oameni, potrivit surselor din cadrul companiei. Mașinile necesită o persoană pentru a încărca comenzile clienților, o alta pentru gestionarea cartonului și a lipiciului și un tehnician pentru a remedia eventualele blocaje ocazionale.

Deși Amazon a anunțat că intenționează să accelereze expedierea comenzilor prin intermediul programului său de loialitate, această ultimă rundă de automatizare nu se concentrează pe viteză. „Este vorba despre eficiență și economii”, a spus una dintre sursele din companie.

Amazon nu este singura companie care testează tehnologia de ambalare a CMC. Walmart, JD.com Inc și hutterfly Inc au folosit, de asemenea, mașinăriile. Walmart a început utilizarea mașinăriei CMC în urmă cu 3,5 ani, instalându-le de atunci în mai multe locații din SUA.

Deși avansurile în domeniul inteligenței artificiale asigură îmbunătățirea preciziei mașinilor, nu există încă nicio garanție că roboții pot asigura aceeași atenție și exactitate în privința mânuirii produselor. Amazon a testat tehnologiile a diferiți furnizori, inclusiv cea a Soft Robotics, un start-up din Boston, care s-a inspirat din tentaculele unei caracatițe, pentru a asigura o apucare mai eficientă a produselor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani