Ilie Năstase și Anghel Iordănescu, pe lista UNPR pentru EUROPARLAMENTARE. Oprea: Unii dintre cei mai buni AMBASADORI ai țării noastre

Ilie Năstase și Anghel Iordănescu, pe lista UNPR pentru EUROPARLAMENTARE. Oprea: Unii dintre cei mai buni AMBASADORI ai țării noastre
Publicat: 02/03/2019, 20:45

„Suntem deosebit de onorați să avem pe lista pentru europarlamentare doi patrioți români, unii dintre cei mai buni ambasadori ai țării noastre, care au susținut și au promovat fără încetare imaginea României în lume. De astfel de oameni avem nevoie să reprezinte țara peste tot în lume, nu de unii care după ce au fost trimiși de români în Parlamentul European, au uitat că ei sunt români și nu au făcut altceva decât să ne denigreze țara. Îi cunosc pe acești doi bravi români de foarte multă vreme”, a declarat Gabriel Oprea, președintele UNPR.

„Îmi amintesc un moment interesant: eram vicepremier, Victor Ponta era premier și venea în vizită oficială la Palatul Victoria vicepreședintele american Joe Biden. Aveam cu toții emoții, să iasă totul bine. L-a așteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câștigat US Open, cu autograf. Domnul Biden l-a îmbrățișat pe Ilie Năstase și l-a întrebat: Toată lumea s-a amuzat, atmosfera s-a relaxat automat, totul a decurs foarte bine. Acesta este Ilie Năstase!”, tranmite UNPR.

Conform aceleiași surse, Anghel Iordănescu este o mare valoare a sportului, a fotbalului românesc: „Este antrenorul secolului, iar noi suntem prieteni de o viață. A fost și senator UNPR. Aceștia sunt români care au făcut cu adevărat ceva pentru România, au creat valoare și lasă moștenire românilor această valoare. Ei sunt oamenii care trebuie votați, oamenii care trebuie să reprezinte în continuare România, de acum în Parlamentul European!”.

Ilie Năstase a fost condamnat, miercuri, la 9 luni și 10 zile de închisoare cu amânare,cu termen de supraveghere de 2 ani.Decizia, care a fost luată de magistrații Judecătoriei Sectorului 1, nu este definitivă.

„În baza art. 83 alin.1 Cod penalamânăaplicarea pedepsei de 9 luni și 10 zile închisoare. În baza art. 84 alin.1 C.pen. stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se mai arată în minuta instanței.

Polițiștii rutieri au fost nevoiți, la mijlocul anului 2018,să blocheze mașina lui Ilie Năstasedin cauză că fostul jucător de tenis a plecat de pe loc după un schimb de replici cu un agent, chiar dacă acesta l-a somat să oprească și i-a cerut să se legitimize, a anunțat șeful Brigăzii Rutiere a Capitalei. Polițiștii au spus la acel moment că fostul jucător de tenis a refuzat să i se facă testul, a devenit agresiv cu polițiștii, motiv pentru care a fost necesară încătușarea acestuia și dus pentru recoltarea de probe biologice la sediul INML, unde a făcut totuși testul.

Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfeldosar penalprivind infracțiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat și cu 1.000 de lei și a fost lăsat să plece acasă.

Ulterior, după câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Șoselei Ștefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu unscuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă1.305 lei și 6 puncte de penalizare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au...
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?