Deputatul Oana Silvia VLĂDUCĂ demisionează din PSD: Partidul a intrat în zodia unui lider NEFAST

Deputatul Oana Silvia VLĂDUCĂ demisionează din PSD: Partidul a intrat în zodia unui lider NEFAST
Publicat: 01/02/2019, 14:29
Actualizat: 25/03/2019, 19:18

„Sunt membră a Partidului Social Democrat de peste 20 de ani. Am aderat la un grup politic cu care m-am simțit compatibilă din punct de vedere al valorilor și principiilor declarate. Mi le-am asumat, la rândul meu, le-am respectat și promovat cu fidelitate. În atâția ani, nu de puține ori, viața mea personală s-a confundat cu munca în acest partid. Nu mă plâng. Aici am cunoscut oameni de foarte mare valoare, aici mi-am făcut prieteni adevărați și trainici, am lucrat cu lideri de la care am putut învăța enorm. Munca mea a fost răsplătită și le mulțumesc tuturor.

Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii și-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast. În atare condiții, am avut de cumpănit cu privire la parcursul de urmat și am hotărât să mă alătur lui Victor Ponta și Pro România! Nu e deloc ușor să o iau de la capăt, dar sunt puternică și nu mă feresc de muncă. Așa am crescut de mică și așa am înaintat în viață”, a scris Oana Silvia Vlăducă, vineri pe Facebook.

Aceasta a făcut și câteva precizări cu privire la motivele pentru a care a decis să se alăture formațiunii conduse de Victor Ponta.

„Câteva considerente:

· Îi știu bine pe cei din echipa Pro România. Îl cunosc pe Adrian Țuțuianu și știu cât a muncit ca să facă din PSD Dâmbovița una dintre organizațiile de frunte la nivel național. I-am cunoscut, de-a lungul timpului, pe Victor Ponta, Nicu Bănicioiu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Tudose și Daniel Constantin. Toți sunt prieteni ai județului Dâmbovița și l-au ajutat atunci când au avut puterea să o facă.

· Partidul Social Democrat a fost ocupat și luat în posesie de un personaj care face mult rău partidului și, prin extensie, țării. Liviu Dragnea a pierdut orice busolă a moralității și realității înconjurătoare și funcționează astăzi pe bază de teroare. El însuși posedat de anumite spaime, își transferă lăcomia și disperarea în gesturi politice, unele cu repercusiuni la nivel de funcționare a statului român. Din această categorie au făcut parte și ordinele de eliminare din PSD a lui Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Adrian Țuțuianu, Marian Neacșu și alții, ordine pe care i le-au dus la îndeplinire câteva personaje contextual-credincioase, fără repere morale de niciun fel.

· Toate subiectele naționale sunt transformate în răfuieli personale ale liderului PSD cu….oricine. Vedeți tema Justiției (o dezbatere extrem de necesară) și cum a fost ea maculată prin atingerea de către Liviu Dragnea.

· Am fost extrem de dezamăgită față de modul în care a fost exclus din partid președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, pentru delict de opinie. Dacă un lider de talia sa, care a reușit rezultate politice pe care mulți (chiar din partid) nici nu le visau, a fost eliminat astfel, ce raportare mai pot avea membrii simpli? În PSD, pare că a fost confiscat dreptul de a gândi. Cine vorbește altfel decât o fac liderul și câțiva din camarila sa e vinovat și trebuie să plece.

· Instaurarea unei noi conduceri la PSD Dâmbovița a adus mai multă tulburare decât liniște, mai mult venin decât pace. Ipocrizia mesajelor de „unitate” a culminat cu ordinul de eliminare din funcție a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, iarăși o persoană căreia nu i s-a găsit nicio vină rațională. De asemenea, parlamentari care au muncit pentru acest partid au fost marginalizați fără motiv.

· Gestul meu este o delimitare de actuala conducere a PSD, care a transformat partidul într-o monedă imorală prin care se negociază orice, inclusiv libertăți. Mă delimitez de Liviu Dragnea, nu și de poporul psd-ist, oameni simpli și de bună credință, primari onești și muncitori, care nu au nicio legătură cu moravurile stăpânului. Lor o să le vorbesc în continuare, cu ei o să mă văd în continuare și pe mulți îi aștept alături de noi.

· Pro România poate deveni adevăratul partid de stânga al României, care să pună în lumină o social-democrație modernă, europeană, compatibilă cu valorile pe care, din păcate, PSD le-a abandonat.

· Repet, sunt o persoană extrem de puternică și foarte pozitivă. Dacă am decis că acesta este drumul de urmat, o să fac tot ce-mi stă în putere ca pe drumul nostru să meargă cât mai mulți dâmbovițeni, cât mai mulți români”, a explicat Vlăducă.

Nu în ultimul rând, deputatul a spus că va prezenta detaliat ceea ce se întâmplă la filiala PSD Dâmbovița, adăugând a fost umilită de Rovana Plumb, Carmen Holban sau Titus Corlățean.

„Despre PSD Dâmbovița voi vorbi cu alte ocazii. Atât doar, căci am păstrat în mine amărăciunea asta: nu am crezut niciodată că un membru simplu (nu mai spun deputat sau altceva) poate să fie umilit în fața primarilor, a colegilor săi așa cum a înțeles doamna Rovana Plumb să procedeze cu mine, Carmen Holban sau Titus Corlățean. Vremurile se schimbă și se întorc”, a conchis Oana Vlăducă.

În ultima perioadă au demisionat din PSD și s-au înscris în Pro România fostul premier Mihai Tudose și deputatul Georgian Pop, fost președinte al Comisiei de control SRI. Și senatorul Adrian Țuțuianu, exclus anul trecut din PSD, a aderat în această lună la partidul lui Victor Ponta.

foto: Facebook / Oana Silvia Vlăducă

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Podul prăbușit din Baltimore: 2 victime, recuperate din apă